FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - FC TIMIŞOARA, SÂMBĂTĂ 18 OCTOMBRIE, GSPTV, ORA 17:00

Final de exil

Articol de GSP - Publicat joi, 09 octombrie 2008 00:00

Trimis la CS Buftea, unde a făcut senzaţie, Gueye Mansour va reveni din iarnă la Timişoara

Evoluţiile lui Gueye Mansour (23 de ani) la CS Buftea, unde a fost exilat la începutul sezonului, în tricoul fostului lider al seriei I a ligii secunde, concretizate prin 5 reuşite în campionat, l-au convins pe Dusan Uhrin să-l reprimească pe senegalez la echipă.

Cehul are şase atacanţi în lot, dar trei dintre aceştia sînt polivalenţi, fiind folosiţi în linia mediană. Goga, Arman Karamian şi Magera au fost utilizaţi ca mijlocaşi în tur, astfel încît revenirea lui Mansour nu ar aglomera compartimentul ofensiv al bănăţenilor. Senegalezul, abia revenit după o accidentare, şi-a vizitat ieri foştii colegi de la Poli, antrenîndu-se apoi, odată cu ei, la stadionul "Dan Păltinişanu". "Am venit la recuperare. Sînt accidentat la gleznă şi am venit pentru că îmi era dor de colegi. Din ce am vorbit cu conducerea, din iarnă voi reveni la Timişoara. Depinde, bineînţeles, şi de antrenor. Am acceptat să joc la Buftea, pentru că nu voiam să stau doar pe bancă la Poli", a explicat Mansour.

"M-a mulţumit evoluţia multor jucători de la Buftea, iar Mansi se află printre ei. Decizia finală va fi luată în iarnă. Pe mine m-a convins, dar trebuie să-l convingă şi pe Dusan"

Gheorghe Chivorchian, director executiv Poli

“Am văzut că Gigel a încercat fără succes să înscrie din foarfecă. Dacă eram aici, poate îl antrenam să îi reuşească aceste execuţii , dar niciodată nu e prea tîrziu”
GUEYE MANSOUR, atacant CS Buftea

Citește și:
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Superliga

A venit răspunsul Craiovei, după ce Gigi Becali s-a enervat că Mihai Rotaru i-a cerut „dobândă”

Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele

Déjà vu! România, eliminată de Franța în „sferturile” Europeanului, dar cu biletul la Campionatul Mondial în buzunar
Volei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (4)
 •  09 Octombrie 2008, 14:47

super atacant. Poli trebuie sa aiba grija mai bine de jucatorul asta. Daca era la Steaua facea cariera. Golul dat cu steaua a fost cel mai fain din campionat de la revolutie incoace. Cel mai mare croitor din fotbalul intern

 •  09 Octombrie 2008, 11:30

Bravo Nelu , fa-l si pe Gigel "croitor" !

 •  09 Octombrie 2008, 08:36

Nelu, banatean de-al nostru! Te asteptam din iarna sa le dai cate 2 boabe lui stoaia si dinamu! Acum mai e si Parks care simte golul in momente cheie!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează