INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Schuster: "Obiectivul Realului în acest sezon e Champions League"

Articol de GSP - Publicat luni, 13 octombrie 2008 00:00

Antrenorul echipei Real Madrid, Bernd Schuster, a declarat, luni, că spaniolii vor încerca în acest sezon să ajungă cât mai departe în Liga Campionilor şi se vor concentra mai puţin pe campionat, competiţie pe care au câştigat-o în ultimii doi ani, informează Marca.

"În acest an vrem să muncim mai mult şi să dăm mai multă importanţă Ligii Campionilor unde vrem să ajungem cât mai departe. După ce am câştigat campionatul de două ori, toată lumea se gândeşte la Liga Campionilor. Dacă este posibil vom da mai multă importanţă acestei competiţii, mai ales când meciurile din campionat şi din Liga Campionilor sunt la distanţe mici unul de altul", a declarat Bernd Schuster într-un interviu acordat cotidianului Marca, antrenorul referindu-se şi la faptul că ibericii au fost eliminaţi acum un an în optimile competiţei europene de italienii de la AS Roma.

Real Madrid a câştigat campionat Spaniei de 31 de ori în istoria sa, în timp ce, în Liga Campionilor, madrilenii s-au impus de 9 ori, ultima dată în 2002, după ce au trecut în finală de germanii de la Bayer Leverkusen.

Citește și:
Imagini dezolante cu „rebelul” Grealish » A adormit în mai puțin de o oră după ce a ajuns la un bar din Manchester
Campionate

CFR Cluj „fierbe” în culise! S-a bătut cu bodyguarzii lui Ioan Varga, iar acum s-a întors în club
Superliga

Comisia de Disciplină și-a recunoscut greșeala » Schimbare în play-out: s-a mărit suspendarea

Jucătorul din top 10 ATP s-a despărțit după 6 ani: „Cea mai bună fostă iubită din lume”
Tenis

Hidrocentrală aproape gata după...41 de ani. Hidroelectrica a primit în toamnă și acordul de mediu
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Comentarii (3)
 •  13 Octombrie 2008, 17:32

pentru cel de sub mine : nu uita copilu, ca pana ajunge cineva in istorie pe real madrid, si la jos si la palmares mai are destul, iar in spania pana ajunge cineva in prezent realu mai are vreo 10 ani de jucat in 2 zile.....uita-te si tu vezi cum joaca in spania si apoi comenteaza....ca nu tare vezi tu meciuri din spania...

 •  13 Octombrie 2008, 16:06

... la handbal probabil... sau basket...

 •  13 Octombrie 2008, 15:48

Schuster: "Obiectivul Realului în acest sezon e Champion League" CHAMPIONS LEAGUE

Vezi toate comentariile (3)
Comentează