FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI - FC BRAŞOV 1-1

SuperMontiel

Articol de - Publicat duminica, 19 octombrie 2008 00:00

Venit din Serie A, paraguayanul a reuşit să o salveze pe Poli pe finalul meciului cu o execuţie splendidă

Scuturat de complexul de nou promovată, după ce nu a mai pierdut din 10 august, şi fără gol încasat de mai bine de două luni, Braşovul a venit în Copou cu gîndul de a profita de convulsiile financiare ale unei echipe care a fost joi la un pas de grevă. După un început dominat de gazde, care au ratat prin Viveiros (15), ardelenii au echilibrat jocul şi au trecut la timonă în a doua jumătate a primului act. Atunci, doar Pleşca a reuşit să evite golul la şuturile lui Buga (28) şi Cătălin Munteanu (45). :)

Aspectul jocului s-a menţinut şi în startul reprizei a doua, dominarea oaspeţilor fiind concretizată de Zaharia (62), care, nemarcat, a înscris după o centrare venită dintr-o lovitură liberă executată de Roman. Mutarea care avea să schimbe cursul partidei a fost introducerea lui Montiel, paraguayanul împrumutat din Serie A dînd tonul renaşterii ieşenilor. Sud-americanul a semnat un gol de senzaţie cu o execuţie spectaculoasă, reuşind să păstreze un punct în Copou. ;)

707 minute
consecutive fără gol primit reuşise Stelea pînă la golul marcat aseară de Montiel

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis

Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă

Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”

FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (7)
 •  19 Octombrie 2008, 11:22

nu inteleg de ce nu a jucat Montiel pana acum , din cauza lui Naidin care nu joaca nimic sau altii care sunt de forma,promovati tinerii domnule popa,nu bagati in teren epave si gloabe.

 •  19 Octombrie 2008, 11:06

Bravo baieti! Steagu devine o echipa din ce in ce mai buna. Determinare, dorinta de a cistiga, antrenor extraordinar. Toate ingredentele pentru a ajunge acolo sus! Bravo Zaharia, tine-o tot asa! Forza Steagu'!

 •  19 Octombrie 2008, 09:58

sincer felicitari echipei noastre politehnica iasi se putea mai mult insa situatia nu nea permis,asta e klar poate pe viitor va fi mai bine speram macar.si totusi nu va mai cerati intre voi rapid ,bistrita si alte echipe aici e comenatriu pentru meciu iasi-brasov nu e asa ????.foarte buna toata echipa a iasului felicitari inca o data.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close