SPORTURI  »  BOX  »  IBF

Nu se vede!

Articol de - Publicat miercuri, 22 octombrie 2008 00:00

Partida în care Lucian Bute îşi apără titlul mondial IBF nu va fi transmisă de nici o televiziune din România

Lucian Bute îşi va apăra sîmbătă seara, la Bell Center, din Montreal, pentru a doua oară titlul mondial IBF cucerit în 2007. Gălăţeanul îl va avea ca adversar pe mexicanul Librade Andrade, cel care în cariera de profesionist nu a suferit decît o singură înfrîngere, din 28 de partide disputate. Andrade se anunţă un adversar extrem de puternic, singurul insucces al americanului datînd din 2007, atunci cînd, la Copenhaga, danezul Mikkel Kesseler l-a învins la puncte după 12 runde.

Din păcate, românii nu vor putea vedea live disputa lui Bute cu Andrade. Interbox, clubul la care este legitimat Lucian, şi care deţine şi drepturile de televiziune, nu s-a înţeles cu nici un post media din România. "Ştiu că au negociat cu TVR, cu ProTV şi cu Antena 1, dar negocierile nu au avut finalitate", a declarat Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. Cei de la Interbox au făcut două propuneri televiziunilor din România. "Am avut varianta cu meciul de sîmbătă, contra lui Librado Andrade, dar şi un pachet cu următoarele şase partide ale lui Lucian", a mărturisit Cristi Gănescu, PR manager la clubul canadian.

Pentru disputa cu Andrade s-a negociat începînd de la 150.000 de euro, ajungîndu-se, în final, pînă la 100.000 de euro, iar pentru pachetul de şase meciuri, s-a cerut un milion de euro.

"Îmi pare rău că întîlnirea nu va fi televizată. Românii nu vor putea să vadă un meci mare. Sînt sigur însă că vor fi alături de mine", a declarat Lucian Bute. Partida cu Andrade va începe sîmbătă dimineaţa, la ora 7:00, ora României.

100.000 de euro a cerut Interbox pentru preluarea meciului de titlu mondial între Bute şi Andrade

Pe Show Time
Meciul lui Bute a stîrnit însă interes în Canada şi în Statele Unite ale Americii. De altfel, Bute şi Andrade au şi făcut un tur al celor mai mari oraşe din SUA pentru a mediatiza întîlnirea. Întîlnirea pentru titlul IBF se transmite în America în sistem pey-per-view, de către postul Show Time. Lucian Bute e neînvins la profesionism, avînd 22 de victorii, 18 dintre ele prin KO.

Partida în care Lucian Bute îşi apără titlul mondial IBF nu va fi transmisă de nici o televiziune din România

Lucian Bute îşi va apăra sîmbătă seara, la Bell Center, din Montreal, pentru a doua oară titlul mondial IBF cucerit în 2007. Gălăţeanul îl va avea ca adversar pe mexicanul Librade Andrade, cel care în cariera de profesionist nu a suferit decît o singură înfrîngere, din 28 de partide disputate. Andrade se anunţă un adversar extrem de puternic, singurul insucces al americanului datînd din 2007, atunci cînd, la Copenhaga, danezul Mikkel Kesseler l-a învins la puncte după 12 runde.

Din păcate, românii nu vor putea vedea live disputa lui Bute cu Andrade. Inter box, clubul la care este legitimat Lucian, şi care deţine şi drepturile de televiziune, nu s-a înţeles cu nici un post media din România. "Ştiu că au negociat cu TVR, cu ProTV şi cu Antena 1, dar negocierile nu au avut finalitate", a declarat Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. Cei de la Interbox au făcut două propuneri televiziunilor din România. "Am avut varianta cu meciul de sîmbătă, contra lui Librado Andrade, dar şi un pachet cu următoarele şase partide ale lui Lucian", a mărturisit Cristi Gănescu, PR manager la clubul canadian.

Pentru disputa cu Andrade s-a negociat începînd de la 150.000 de euro, ajungîndu-se, în final, pînă la 100.000 de euro, iar pentru pachetul de şase meciuri, s-a cerut un milion de euro.

"Îmi pare rău că întîlnirea nu va fi televizată. Românii nu vor putea să vadă un meci mare. Sînt sigur însă că vor fi alături de mine", a declarat Lucian Bute. Partida cu Andrade va începe sîmbătă dimineaţa, la ora 7:00, ora României.

100.000 de euro a cerut Interbox pentru preluarea meciului de titlu mondial între Bute şi Andrade

Pe Show Time
Meciul lui Bute a stîrnit însă interes în Canada şi în Statele Unite ale Americii. De altfel, Bute şi Andrade au şi făcut un tur al celor mai mari oraşe din SUA pentru a mediatiza întîlnirea. Întîlnirea pentru titlul IBF se transmite în America în sistem pey-per-view, de către postul Show Time. Lucian Bute e neînvins la profesionism, avînd 22 de victorii, 18 dintre ele prin KO.

Citește și:
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
Tenis

Ion Țiriac își face muzeu cu elefanții pe care i-a împușcat în Africa: „O să fie o coadă mare!” » În ce oraș din România va fi amplasat

„O să îmi pun o poză în lenjerie și o să îmi bubuie Instagramul” » Gluma sportivei numită „cea mai frumoasă din România”
Handbal

Emisarul lui Donald Trump a propus înlocuirea Iranului cu Italia la Mondial » Care ar fi planul ascuns
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Emisarul lui Donald Trump a propus înlocuirea Iranului cu Italia la Mondial » Care ar fi planul ascuns
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Comentarii (8)
 •  25 Octombrie 2008, 06:59

bine k da ti fotbal nesimtitilor

 •  25 Octombrie 2008, 01:05

Mintiti ca escrocii. S-a cerut de catre Interbox in jur de 100.000 dolari, asta inseamna cam 80.000 euro. Cateva munute de reclame la televiziunile lor de toata jena. Sper ca si Bute sa ii trateze cu indiferenta si daca vor sa il intervieveze sa ceara bani, nemernicilor din conducerile televiziunilor. Romania are cea mai nesimtita conducere de televiziune din Europa. Suntem singura tara din euroipa care nu are televiziunile nationale gratis. Asta spune multe legat de bun simt

 •  24 Octombrie 2008, 11:09

MULTA BAFTA LUCIAN..SA NU MAI MERGI IN ROMANIA IN VIATA TA...NU TE MERITA...O BATAIE DE JOC TIPIC ROMANEASCA...TV DE CACAT...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”