INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  

Maradona a fost numit selecţionerul Argentinei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 octombrie 2008 00:00

Diego Maradona a fost numit în funcţia de selecţioner al Argentinei, a anunţat, marţi, fostul antrenor al acestei echipe, Carlos Bilardo, la finalul unei reuniuni cu preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Julio Grondona, informează AFP.

"Voi lucra cu Diego, care va fi noul director tehnic al naţionalei", a spus Bilardo, care a precizat că el va fi manager general şi că Maradona îl va avea ca secund pe Pedro Troglio.

Maradona, căpitanul reprezentativei Argentinei câştigătoare a Cupei Mondiale în 1986, când Bilardo era selecţioner, va împlini, joi, 48 de ani.

"În timpul discuţiilor, s-a spus clar că eu voi forma echipa. Îl voi asculta pe Carlos Bilardo. El mă va ajuta, pentru că nu poate fi lăsat deoparte un om care ştie atât de multe lucruri. Proiectul pe care Julio îl are pentru naţională este acelaşi cu cel al lui Bilardo şi al meu. Munca mea va consta în a-i vedea pe jucători şi a-i alege pe cei mai buni dintre ei", a explicat Diego Maradona.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Superliga
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Superliga
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
Superliga
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (1)
 •  07 Noiembrie 2008, 14:43

Respect total pt Maradona, an fost o admiratoare a lui, dar mi-e teama ca va claca in functia de antrenor si-ar fi pacat pentru Argentina....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează