FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA - FC ARGEŞ 2-0

Sabău: "N-am rezolvat nimic dacă nu reuşim să avem continuitate"

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 octombrie 2008 00:00

Antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi la finalul meciului câştigat în faţa lui FC Argeş, dar a ţinut să precizeze că bistriţenii mai au mult de muncă până la salvarea de la retrogradare:

"Felicit echipa, pentru că a obţinut o victorie meritată, a fost foarte greu pentru noi să obţinem acest succes după o serie de rezultate nesatisfăcătoare. E greu să revii din punct de vedere psihic după atâtea eşecuri. Apreciez puterea de caracter a băieţilor, faptul că nu au abandonat lupta şi s-au dăruit în repriza secundă" a declarat "Moţul". Vezi golul cu care Coroian a deschis scorul astăzi

Tehnicianul ardelenilor a continuat:
"Sper să scot echipa cât mai repede din această situaţie pentru că am muncit foarte mult pentru cele trei puncte de azi. Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, avem 11 în total acum, însă n-am rezolvast nimic dacă nu va fi urma o continuitate în joc şi în rezultate. Atitudinea băieţilor trebuie să se schimbe, momentele de ralxare nu sunt permise".

Citește și:
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga

Încă un lider de la FCSB a cedat și vrea să plece: „Își bat joc de mine! M-am săturat!”

Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”

Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (7)
 •  02 Noiembrie 2008, 02:57

bah!iar vorbiti de blaturi!dar cand gloria a fost dezavantajata la jocurile de afara ce-a fost? dar voi ave-ti ceva pe creier cu blaturile! hai gloria!!! curaj nelutu!!!

 •  01 Noiembrie 2008, 15:59

am meritat sa castigam...gloria a fost mai buna....avem speranta mari k ne putem salva si termina chiar mai sus in clasament...au fost pierdute puncte din greseli personale gen tatarusanu desi nu jucasem deloc slab, acum cu albut in poarta avem mai multa siguranta in aparare si alfel vom juca...forza nelutu...forza gloria bra!!!

 •  01 Noiembrie 2008, 10:50

pacat d pitesti,mare pacat. rusine gsp,lpf................

Vezi toate comentariile (7)
Comentează