SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRELIMINARIILE CE / ROMÂNIA-POLONIA 33-29 (16-13)

Valentin Ghionea eroul de la Buzău

Articol de GSP - Publicat luni, 03 noiembrie 2008 00:00

Valentin Ghionea a devenit eroul partidei România-Polonia după ce a înscris 13 goluri împotriva vicecampioanei mondiale, scorul final fiind 33-29 (16-13).

"Este un rezultat fantastic care dovedeşte că sîntem pe drumul cel bun. Polonia este una dintre cele mai bune echipe în acest moment şi am reuşit să îi batem.

Nici nu îndrazneam să ne gîndim la aşa ceva acum doi ani. Este important acum să cîştigîm toate meciurile pe care le vom juca acasă pentru a ne califica la EURO2010", a spus Petru Paleu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal.

"Am jucat bine. M-am temut puţin atrunci cînd eram conduşi cu 5-1. Dar am reuşit să revenim în joc. Jucătorii au putere de concentrare mare. Mai avem mult de muncă pentru a ne califica, dar acum putem visa", a spus Aihan Omer după meci.

România este pe primul loc în grupa ei, cu 4 puncte din două meciuri.

Următorul meci va fi împotriva Muntenegru iar Polonia va întîlni favorita grupei, Suedia.

Citește și:
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Lovitură pentru Dinamo: Martin Pascual nu va juca în meciul cu CFR Cluj!
Superliga
Lovitură pentru Dinamo: Martin Pascual nu va juca în meciul cu CFR Cluj!
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (6)
 •  13 Noiembrie 2008, 19:24

GHIONEA este jucatorul in alb,se vede si Sania in rosu e adevarat ,probabil poza este din alt meci (un meci a lui Ghionea contra Steaua) dar jucatorul in alb este Vali Ghionea

 •  04 Noiembrie 2008, 15:41

looool in poza e shania alin :P

 •  04 Noiembrie 2008, 09:40

Voi sunteti cel putin idioti!Cum de nu sunteti in stare sa-l intrebati macar pe Naum,inainte de a publica rusinea asta de articol,daca ala din poza e Ghionea?Nici nu mai vreau sa aud de ziarul vostru penibil.Pe Becali nu il confundati niciodata,pupandu-i mana jegoasa care va hraneste cu bani murdari.Nulitatilor!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close