FOTBAL  »  NATIONALA  »  PREŞEDINTELE UEFA ESTE ÎN ROMÂNIA!

Platini a sosit la Bucureşti pentru o vizită de două zile

Articol de GSP - Publicat joi, 13 noiembrie 2008 00:00

Preşedintele UEFA, francezul Michel Platini, a sosit joi la prânz la Bucureşti, unde va sta timp de două zile, perioadă în care se va întâlni cu oficialii FRF şi primarul Bucureştiului şi va vedea în ce stadiu se află lucrările la noul stadion Naţional.

Platini a fost aşteptat la Aeroportul Henri Coandă de preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi de oficialii Adalbert Kassai şi Ionuţ Lupescu, după care a urcat într-o limuzină neagră şi a plecat spre hotelul und este cazat, escortat de alte două maşini.

Michel Platini se va întâlni la ora 14:00 cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după care va merge se vadă stadiul lucrărilor de la noul stadionul Naţional din Complexul Lia Manoliu, are pe care FRF îşi doreşte organizarea finalei Cupei UEFA în 2012.

Oficialul UEFA a sosit la Bucureşti de la Sofia, unde a fost să verifice stadiul infrastructurii sportive şi, anterior, a vizitat Albania. Vezi aici inspecţia sa la stadionul naţional

Federalii au ajuns la Aeroportul Internaţional Henri Coandă cu un sfert de oră după ora 11:00 şi au aşteptat sosirea charterului privat în care se afla preşedintele federaţiei continentale (11:37). La 11:50 delegaţia alcătuită din 3 limuzine Mercedes şi o maşină a Jandarmeriei a plecat spre Hotelul Marriott, acolo unde va fi cazat Platini. Sandu merge în aceeaşi maşină cu preşedintele UEFA, care s-a urcat în spate, alături de un alt oficial al forului de la Nyon, Mario Lefkaritis.

Platini va susţine mîine la ora 9:30 o conferinţă de presă la Casa Fotbalului (liveVIDEO pe GSP TV)

Altfel, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, a anunţat că ţara sa doreşte să organizeze, alături de România, turneul final al Campionatului European din anul 2020.

Sursa: NewsIn; Theo Jumătate

Citește și:
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
Superliga
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Campionate
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-au înțeles fără vorbe cu Mourinho”
Liga Campionilor
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-au înțeles fără vorbe cu Mourinho”
„Principalul vinovat”! » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Superliga
„Principalul vinovat”! » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (8)
 •  13 Noiembrie 2008, 15:41

platini si sandu.nu poti compromite o viata si o cariera ireprosabila plimbindu/l pe cel caruia 90% din iubitorii fotbalului ii spun, NASUL.in loc sa faca anchete privind valiza, pune batista pe tambal si aplica regulamentul dupa patroni si echipe.alegeri generale la frf, constituita ilegal si lpf.hagi, balint si popescu sa preia conducerea frf, lpf.

 •  13 Noiembrie 2008, 14:59

souayez bienvenus cher mister michel platini. misel sandu si misel dragomir te vor plimba cu barca pe uscat.sa nu intrebi de timisoara, becali si valiza.

 •  13 Noiembrie 2008, 14:58

Acum se cumpara si se aranjeaza arbitrii pentru meciul stanei ? Cat costa ? Beeeeee ! Cat costa ?... Beeee ! Cat costa halatul ?...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close