SPORTURI  »  ALTELE  »  BAZINE DE ÎNOT

Complexul sportiv Dinamo din Bucureşti va avea un bazin olimpic de înot

Articol de GSP - Publicat joi, 13 noiembrie 2008 00:00

Complexul sportiv Dinamo din Bucureşti va avea un bazin olimpic de înot, realizat în cadrul Programului "Bazine de înot", al Companiei Naţionale de Investiţii, informează un comunicat remis joi de Guvern.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o Hotărâre privind trecerea unei părţi dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în scopul realizării acestei investiţii.

Bazinul se va construi pe amplasamentul fostei arene de handbal a clubului.

Programul "Bazine de înot" include construirea a zece bazine olimpice cu zece culoare, destinate oraşelor cu peste 150.000 de locuitori. În localităţile cu o populaţie între 35.000 şi 150.000 locuitori vor fi construite în total 20 de bazine de polo, iar în cele cu până la 35.000 locuitori vor fi construite alte 40 de bazine didactic-şcolare.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Fiul lui Ion Țiriac, cucerit de celebra Sydney Sweeney: „Aș da milioane să văd asta”
Stiri extrasport
Fiul lui Ion Țiriac, cucerit de celebra Sydney Sweeney: „Aș da milioane să văd asta”
„I-ai spune lui Stanciu să semneze cu FCSB?” » Chiricheș a început să râdă, apoi a dat un răspuns neașteptat
Superliga

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari
Campionate

Laurențiu Reghecampf a anunțat două reveniri importante, dar și o absență de ultimă oră: „A avut Covid”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (5)
 •  14 Noiembrie 2008, 14:26

=)) da multe bazine mai fac e :))....am vrea noi,ca ne-am saturat de floreasca si tineretului(vara) dar...:)))

 •  13 Noiembrie 2008, 20:04

eu unul nu prea cred, imi doresc cu adevarat asa ceva, dar sunt doar povesti din campania electorala sa fim seriosi astia nu au facut nimic pana acum mai vine si criza economica :)))

 •  13 Noiembrie 2008, 19:52

Ce bine ar fi sa se construiasca

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close