FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - FC BRAŞOV, DUMINICĂ, 14:00, GSP TV

Lucescu jr: „Braşovul este una dintre cele mai dezavantajate echipe din campionat”

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 noiembrie 2008 00:00

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, nu a depăşit încă episodul „Făgăraş” şi susţine ca ar fi vorba de o întreagă conspiraţie împotriva echipei sale.

„Pot fi greşeli care apar, un penalti neacordat, au fost foarte multe împotriva Braşovului în această toamnă. Braşovul a fost una din echipele cele mai dezavantajate, dar nu am făcut scandal şi nu am cerut cu vehemenţă să dea acele penaltiuri. Vezi o serie de acuze lansate de Răzvan Lucescu la GSP TV

În această situaţie totul este diferit. Până la Mediaş au fost meciurile cu Urziceni, cu Pandurii şi cel de la Piteşti, în toate trei am fost dezavantajaţi mai mult sau mai puţin" a acuzat Lucescu, după care a adăugat:

"Nu s-a făcut scandal şi nu am făcut polemici. A fost meciul de la Mediaş  care a făcut o nedreptate Mediaşului, poate dintr-un punct de vedere pentru că şi la acel joc tot Braşovul a fost echipa care prin ocaziile avute şi-a impus jocul. După aspectul general al jocului ar fi trebuit să câştige. S-a atacat de o manieră imposibilă Braşovul de la acel meci.

Este posibil ca toată acea polemică să fi influenţat într-un fel sau altul deciziile ulterioare acelui joc. Poate că s-a spus că poate ar fi mai bine să greşească împotriva Braşovului, pentru a nu fi acuzaţi că ar fi ajutat Braşovul”, a declarat Razvan Lucescu.

Citește și:
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Superliga

Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (27)
 •  15 Noiembrie 2008, 11:27

mai sti ce ati facut la Medias....nerusinatule..

 •  15 Noiembrie 2008, 07:16

Esti penibil Razvanele!Nu uita cum ai scapat cu Brasovul de la retrogadare acum 4-5 ani!Nu uita nici de rezultatele sub asteptari ale publicului rapidist.Nu uita ca ai promovat defiland dupa ce s-au facut transferuri mult prea bune pentru Liga 2.Nu uita ca nu ai castigat de vreo 45 zile.Nu uita ca nu poti pacali la infinit fotbalul ca tatal tau care a avut si el o interminabila serie de rateuri,toate hotarate de Dumnezeu pentru cate rele a introdus in fotbalul nostru (cooperativa este a lui)

 •  15 Noiembrie 2008, 05:13

tu esti in fotbal datorita j-godiei de tactu...si ii calci pe urme....acelasi caracter de c-cat..hai s-ctir im-ecil!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează