FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - POLI TIMIŞOARA, AZI, ORA 21:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Tata şi fiul!

Articol de - Publicat sambata, 15 noiembrie 2008 00:00

Pe lista FIFA pentru 2009 s-a făcut o singură modificare: fiul lui Constantin Gheorghe "Suceavă", membru al CCA, a fost promovat în locul lui Marodin

Comisia Centrală a Arbitrilor a întocmit şi a trimis deja componenţa listei FIFA a arbitrilor pentru anul 2009. Dacă la "centrali" au rămas tot cei 7 care au purtat ecusonul internaţional şi în 2008 (Tudor, Balaj, Augustus Constantin, Deaconu, Corpodean, Haţegan şi Bogaciu), la asistenţi a avut loc o modificare: a ieşit Nicolae Marodin, pe motiv de vîrstă (45 de ani), şi a intrat Sebastian Gheorghe (32 de ani).

Noul asistent FIFA este băiatul lui Constantin Gheorghe, fostul arbitru cunoscut şi sub numele de Costică "Suceava". Soarta juniorului s-a decis în cadrul unei şedinţe CCA, în care au votat 6 din cei 7 membri, singurul care s-a abţinut fiind chiar tatăl său. El a avut cele mai multe voturi în ciuda prestaţiilor nu foarte bune pe care le-a avut în ultimii 3 ani, cele mai mari gafe făcîndu-le la Steaua - UTA 0-0 şi la Gloria Bistriţa - Urziceni 2-2.

E angajatul lui Porumboiu
În lumea arbitrilor, Sebastian Gheorghe e cunoscut ca un arbitru "cu spate" puternic în principal datorită influenţei părintelui său. Acesta e liderul grupului PD-L din Senat, iar în CCA are un rol extrem de important.
În plus, Constantin şi Sebastian Gheorghe se află în relaţii extrem de apropiate cu Adrian Porumboiu. Primul a fost angajatul patronului lui FC Vaslui, în timp ce actualul asistent se află şi acum pe statele de plată ale lui Porumboiu, lucrînd la una dintre firmele acestuia, Mopan.

"Aveţi cuvîntul meu de onoare că îmi voi obliga băiatul să iasă definitiv din arbitraj dacă un singur membru al CCA spune că eu am intervenit în favoarea fiului meu"
Constantin Gheorghe

"Port numele ăsta, îmi asum şi toate responsabilităţile. Ştiţi cum e: dacă îmi merge bine, e pentru că e tata cine e. Dacă merge prost, înseamnă că n-am valoare"
Sebastian Gheorghe

Tudor la Schalke - Man. City
Deşi a încasat o notă mică pentru prestaţia de la meciul din Champions League, Barcelona - Basel 1-1, adică 7,8, Alexandru Tudor a primit o nouă delegare din partea UEFA. "Centralul" bucureştean va conduce întîlnirea Schalke 04 - Manchester City, programată pe 27 noiembrie, în grupa A a Cupei UEFA.

Citește și:
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate

Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga

Final de eră: Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”

Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”

FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen

Comentarii (4)
 •  15 Noiembrie 2008, 09:32

piratii erau o caterinca pe langa voi, dar e interesant de urmarit daca o sa-l delege pe valorosul arbitru la meciurile vasluiului. arbitraj, te iubim! ca ca tine nu gasim!! tuva neamu'n dintzi

 •  15 Noiembrie 2008, 09:32

mafiotilor alt frant o sa arbitreze in div A sa va fie rusine

 •  15 Noiembrie 2008, 06:28

tara de nemernici

Vezi toate comentariile (4)
Comentează