FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - CFR CLUJ 2-1

După Galetti!

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 noiembrie 2008 00:00

CFR Cluj încearcă să-l transfere de la Olimpiakos pe fostul jucător al lui Atletico şi Parma, argentinianul Luciano Galetti

Clujul a început campania de transferuri pentru returul campionatului. Ieri, un impresar grec a dezvăluit că feroviarii sînt interesaţi de mijlocaşul argentinian Luciano Galetti (28 de ani), originar dinLa Plata şi aflat în prezent la Olimpiakos Pireu! De altfel, ce cîteva zile oficiali ai Clujului, inclusiv preşedintele Iuliu Mureşan, se află în Grecia. ;)

Costă două milioane de euro
"Nu facem transferuri de dragul transferurilor", a declarat ieri, la GSP TV, Iuliu Mureşan. Iar argentinianul Galetti are o carte de vizită bogată. A jucat la Estudiantes, apoi, dincoace de Ocean, la Parma, Napoli, Zaragoza şi la Atletico Madrid. De un sezon şi jumătate, argentinianul evolueză în Grecia, la Olimpiakos Pireu, liderul campionatului. O echipă la care se mai află fotbalişti precum Oscar Gonzalez, Kovacevici, Djordjevici sau Belluschi. Suma de transfer negociată este de aproximativ două milioane de euro, iar şansele ca jucătorul să ajungă în Gruia par destul de ridicate, în condiţiile în care Olimpiakos are nu mai puţin de 9 mijlocaşi în lot.

Culio de 4 milioane
Întărirea liniei de mijloc este un semn că Emmanuel Culio, jucătorul care a impresionat în Champions League, ar putea fi cedat în acestă iarnă. Fotbalistul se află în vizorul ruşilor de la Dinamo Moscova, care sînt dispuşi să ofere 4 milioane de euro pentru jucător. Şi atacantul Dubarbier, vizat de echipe din Spania şi Franţa, ar putea părăsi echipa în acestă iarnă. :S

Neagă varianta Protasov
Preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan, a declarat ieri, la GSP TV, că nu a plecat în Grecia pentru a-l aduce pe Oleg Protasov, fostul antrenor al Stelei. Acesta locuieşte la Atena. "Am venit pentru chestiuni legate de fotbal, dar nu pentru Oleg Protasov", a spus Mureşan. Protasov s-a aflat pe lista lui CFR după plecarea lui Ioan Andone, însă ucraineanul a avut pretenţii financiare prea mari, 1 milion de euro.

Citește și:
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate

Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”

Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele

De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului

Comentarii (7)
 •  22 Noiembrie 2008, 13:11

Ar fi o lovitura sa vina Galetti la CFR.Eu sper sa vina deoarece va creste nivelul campionatului romanesc.FORZZA STEAUA!!!eu zic ca Liga 1 e peste Liga Greaca.FORZZA ROMANIA!!!

 •  22 Noiembrie 2008, 11:47

Jurnalisti de 3 lei si`un ban...e GALLETTI, NU GALETTI, E KOVACEVIC, NU KOVACEVICI, E DJORDJEVIC NU DJORDJEVICI...prosti rau astia

 •  22 Noiembrie 2008, 11:00

Sincer io am incredere in transferurule pe care le face CFR-ul, mai ales in cele care costa bani frumosi... de fiecare data jucatorii au confirmat (Pereira, Fabbiani), asa ca o sa am incredere si acum! Hai CFR, si la bine si la rau!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează