INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AC MILAN

Kaladze, amendat cu 10.000 de euro

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 decembrie 2008 00:00

Apărătorul lui AC Milan, Kaka Kaladze, a fost sancţionat cu 10.000 de euro de Comisia de Disciplină pentru declaraţiile improprii pe care le-a făcut la adresa centralului Stefano Farina, despre care a spus că "a furat victoria echipei sale" în partida cu Torino, informează AFP.

Jucătorul georgian în vârstă de 30 de ani a afirmat recent, la un post de televiziune, că Farina "este un fricos, nu înţelege nimic din spirtitul jocului şi nu este pentru prima dată când fură victoria" grupării milaneze.

Sergio Arctic, conducătorul Comisiei de Disciplină, a considerat declaraţiile lui Kaladze ca fiind "un atac la adresa arbitrului" şi a decis să-l amendeze pe acesta cu suma de 10.000 de euro.

AC Milan a remizat pe terenul lui Torino, scor 2-2, într-un meci disputat la data de 23 noiembrie în cadrul etapei a 13-a din Serie A. Atunci, gazdele au egalat dintr-un penalty pe care Farina l-a acordat la un heţ al lui Kaladze, fază pe care acesta din urma a contestat-o îndelung în interviurile pe care le-a acordat la finalul partidei. 

NewsIn

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
 •  12 Decembrie 2008, 18:43

pai asa e. a fost furt p fata. acum omul nu mai are voie sa spuna ceea c vede. c face interul in cl? nimic. ia bataie d la toti, dar in italia e zmeu k de, arbitrii sunt q ei...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează