FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA

Negrean: "Sîntem destul de mulţumiţi cu locul 12" :O

Articol de GSP - Publicat duminica, 28 decembrie 2008 00:00

Unul dintre veteranii Gloriei Bistriţa, atacantul Sandu Negrean, are aşteptări mari de la returul acestei ediţii de campionat. Negrean se declară mulţumit de locul 12 în clasamentul Ligii I şi crede că echipa sa se poate clasa între primele 9:

"A doua parte a turului a fost chiar foarte buna, pacat de prima parte. Dupa prima jumatate a turului, sincer, nu ne gandeam sa stam asa bine in clasament si sa avem atatea puncte. Suntem destul de multumiti. E adevarat, la inceput ne asteptam sa fim mai sus, am avut insa un start mai slab.

Ne asteapta un retur foarte greu, dar cu o pregatire buna de iarna si dand dovada de aceeasi determinare pe care am avut-o in ultima parte a turului putem incheia mult mai sus decat suntem acum. In primul rand trebuie sa ne indeplinim obiectivul, sa evitam retrogradarea, apoi n-o sa mai fie asa mare presiunea si putem urca in clasament. Ar fi extraordinar sa incheiem intre primele 8-9 echipe.

Sandu Negrean le-a transmis un mesaj de final de an suporterilor Gloriei Bistriţa:

"Le urez multa sanatate, un An Nou cat mai bun, si ii asteptam alaturi de noi odata cu reluarea campionatului. Vrem sa le aducem cat mai multe bucurii".

Sursa: acfrgloria.ro 

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate

Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga

Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”

Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții

Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (1)
 •  30 Decembrie 2008, 10:33

Sursa: acfrgloria.ro ?? e greseala...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează