FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Liţu: "Ar fi frumos ca Steaua să se bazeze pe cei trei jucători reveniţi de la Buzău"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2009 00:00

Atacantul Alin Liţu, care a revenit la Steaua de la Gloria Buzău, a declarat miercuri, după reunirea echipei, că şi-ar dori foarte mult ca el şi ceilalţi 2 jucători reveniţi de la formaţia din Crâng să devină titulari la gruparea antrenată de Marius Lăcătuş.

"Sperăm să ne acomodăm cât mai repede şi să rămânem la prima echipă. Nu am vorbit personal cu Marius Lăcătuş până acum, dar el ne cunoaşte foarte bine. Sunt pregătit să fiu atacantul de care Steaua are nevoie şi ar fi frumos ca Steaua să se bazeze pe cei trei jucători reveniţi de la Buzău.

Nu ne-ar mulţumi să jucăm la Steaua II, pentru că nu de asta am venit aici. Este greu să ne impunem ca titulari, dar încercăm să ne antrenăm şi să evoluăm cât mai bine atunci când va fi nevoie de noi", a declarat Alin Liţu, care a fost completat de mijlocaşul Eric Bicfalvi, cel care a afirmat că este o onoare pentru el să joace din nou la un club de talia Stelei.

Alin Liţu a adăugat că revenirea la Steaua îi va ajuta pe cei jucători care au fost la Gloria Buzău să se maturizeze din punct de vedere fotbalistic, mai ales că au lângă ei fotbalişti extrem de valoroşi, care îi vor ajuta foarte mult.

SURSA: NewsIn

Citește și:
Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”
Superliga

Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”

Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”

Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!

Comentarii (7)
 •  07 Ianuarie 2009, 18:06

steaua este in prag de faliment. daca ramane becali la echipa, nu cred ca se vor mai inscie in Divizia A, ca e prea scump pt jiji

 •  07 Ianuarie 2009, 18:03

Cu transferurile astea, cu revenire valorosului Lacatus, Steaua sugereaza pe ce va conta cu adevarat. Din nou pe valize, brichete, comisii, arbitrii. Ptr ca nu are cum sa fie mai buna ca-n tur, deci nu va recupera nimic. Poate chiar v-a pierde teren, avand in vedere ca Poli TM, nu va mai fi penalizata si in retur cu alte 6 pct. Nimic nou sub soare. Mafia din FRF n-a disparut. Vorba lu Nasu', vor fi doar mai atenti sa nu razbata nimica, ptr ca FIFA este cu ochii pe ei.

 •  07 Ianuarie 2009, 17:38

Ce au facut astia la Buzu in afara de chiul, petreceri si bautura? Asta e mentalitate de jucator tinar? Au fost dati sa joace , sa se maturizeze , sa puna osul la treaba ca sa-si castige locul de titular ei au jucat precum cizmele..

Vezi toate comentariile (7)
Comentează