INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FC BASEL

Cristian Ianu este dorit de FC Basel şi Young Boys Berna

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 ianuarie 2009 00:00

Atacantul român Cristian Ianu, legitimat la gruparea elveţiană FC Aarau, se află pe lista de achiziţii a formaţiilor FC Basel şi Young Boys, campioana, respectiv vicecampioana Elveţiei, conform Berner Zeitung.

Cristian Ianu, în vârstă de 25 de ani, evoluează la FC Aarau din anul 2007, iar în acest sezon este golgheterul echipei, cu 6 goluri marcate. Până acum, românul a înscris de 17 ori pentru actuala sa formaţie în 51 de partide.

Conform presei elveţiene, Basel a făcut deja o ofertă pentru atacantul român, însă a fost refuzată, dar negocierile continuă. Basel este campioana en-titre a Elveţiei, având un total de 12 titluri câştigate şi 9 Cupe, în timp ce a doua formaţie interesată de serviciile lui Ianu, Young Boys Berna, s-a clasat la finalul sezonului trecut pe poziţia secundă, iar în istorie a obţinut titlul de campioană în 11 rânduri şi Cupa de alte şase ori.

Cristian Ianu a ajuns în Elveţia în anul 2003, atunci când AC Bellinzona l-a transferat împreună cu Adrian Piţ de la UTA.

NewsIn

Citește și:
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga

Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Campionate
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (2)
 •  17 Ianuarie 2009, 16:01

Bun jucator.Sper sa faca treaba buna si la basel

 •  17 Ianuarie 2009, 14:04

cat imi place jucatorul asta ;))...il iau peste tot la manager 09:X;))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează