FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Bănel Nicoliţă, noul idol de Ghencea

Articol de GSP - Publicat luni, 19 ianuarie 2009 00:00

După plecarea lui Mirel Rădoi, suporterii şi-au ales noua vedetă,  Bănel Nicoliţă fiind pur şi simplu sufocat de dragostea celor 500 de fani prezenţi la meci

Dacă la şedinţele de pregătire din cantonamentul spaniol ale formaţiei antrenate de Marius Lăcătuş veneau maximum 20 de fani, ieri, roş-albaştrii au avut parte de o surpriză de proporţii. În tribune au fost nu mai puţin de 500 de suporteri români, sosiţi din toate colţurile Spaniei să vadă Steaua lui Marius Lăcătuş la primul amical al iernii! Fanii roş-albaştrilor au venit încă din jurul prînzului la Oliva, ocupînd pur şi simplu micuţa localitate de la malul mării Mediterane. Mulţi nu au avut răbdare şi au venit la hotel, în speranţa unei fotografii cu idolul lor. "Nu plecăm de aici pînă nu ne fotografiem cu favoriţii noştri", au spus fanii.

Cum Mirel Rădoi, favoritul suporterilor stelişti din ultimii ani, a părăsit echipa, fanii s-au văzut nevoiţi să opteze pentru un nou idol. Iar numele acestuia e Bănel Nicoliţă! În momentul în care a ajuns la teren mijlocaşul Stelei, suporterii au zbughit-o spre el şi l-au luat pur şi simplu pe sus. "După plecarea lui Rădoi, tu eşti simbolul Stelei. Îţi dai viaţa pe teren pentru echipă şi este normal să fii aşa de iubit", i-au transmis fanii lui Bănel, care a făcut sute de poze şi a acordat zeci de autografe tuturor celor care l-au abordat.

116 de meciuri a jucat Nicoliţă pentru Steaua în Liga I, marcînd 17 goluri

45 de meciuri
în tricoul Stelei are Bănel Nicoliţă în cupele europene, reuşind şi 7 goluri

25 de selecţii
are Bănel Nicoliţă în echipa naţională şi 1 gol marcat

Citește și:
După Politic, Hermannstadt mai vrea un fotbalist de la FCSB: „Am discutat cu Gigi Becali să ni-l dea”
Superliga

Universitatea Craiova - Oțelul, meci tare pentru supremație » Emoții la poarta lui Popescu

Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
Stiri extrasport
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”

PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (30)
 •  08 Februarie 2009, 20:08

bah astia..numai comentarii proaste puteti sa lasati..mie una imi place de Banel Nicolita!!..unii va intrebati ''oare dc?''..1 la mana..nu e vina lui k e rom...2 la mana..la plecat de unde a plecat..a fost la timisoara si aqum la steaua...pus si simplu a muncit!!! nu a avut totul dea gata cum au altii!!!!..el a ajuns unde a ajuns prin munk..:X:X..asa k inainte sa comentati ganditi de 2 ori!!!...si puneti lucruruile cap la cap:X!!!! Love Steaua:X:X::X Nicolita:X:*:*:*>:D

 •  22 Ianuarie 2009, 03:22

acum sincer...poate sa imi spuna si mie cineva ce a facut banel pentru steaua in ultimii 2 ani ?pentru ca, exceptand, 2-3 meciuri in contul lui poate fi trecut 0 barat. eu inteleg ca trebuie vandut in strainatate, dar mai usor cu lobby-ul asta d-lor "jurnalisti" ;)

 •  20 Ianuarie 2009, 13:24

fain idol dar ii stiti virta ha ha ha!!! sa nu fie mai batrin ca lacatus.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează