FOTBAL  »  LIGA 2  »  DOBOŞ DIN NOU LA SPITAL

Anton Doboş va fi operat din nou la Cluj după accidentul rutier suferit la finele lunii august

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 ianuarie 2009 00:00

Fostul internaţional român Anton Doboş va pleca luni la Cluj pentru a fi supus unei noi operaţii pe creier în urma accidentului rutier suferit la finele lunii august.

"Vom merge luni la Cluj pentru operaţie şi mai mult de atît nu pot spune pentru că nu sunt medic. Va fi operat de aceiaşi medici care s-au ocupat şi data trecută. Sîntem cu toţii alături de el şi sperăm să treacă cu bine peste tot", a declarat astăzi Daniel Prodan, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Anton Doboş.

Anton Doboş a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, în dimineaţa zilei de 31 august, în timp ce se afla la volanul maşinii sale. Acesta a ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean din Cluj, în jurul orei 03:45 şi a fost intubat.

Ulterior, Doboş şi-a pierdut cunoştinţa, intrînd în comă, şi a fost transferat la secţia de neurochirurgie, unde a fost operat pentru a i se extirpa un hematom cerebral.

Fostul component al echipei naţionale a ieşit din comă la aproximativ două săptămâni după accident, iar pe data de 22 septembrie a fost externat şi a început un program de recuperare.

În urma unor complicaţii apărute în ultimul timp, Anton Doboş are nevoie de încă o operaţie pe creier, urmând să se întoarcă la clinica unde a fost internat şi imediat după accident. El va pleca luni dimineaţă spre Cluj pentru a începe pregătirile pentru intervenţia chirurgicală.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate

Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (2)
 •  25 Ianuarie 2009, 18:20

Cel mai tare blog de wrestling din Romania - stiri din wrestling, wrestleri, melodii de intrare, etc. - ://bournetowrestle.blogspot.com

 •  25 Ianuarie 2009, 17:00

cine vrea sa se bage intr-un campionat de fotbal??campionatul contine 16 echipe...ai voie numai cu echipe romanesti...echipele ocupate sunt: dinamo.steaua.rapid.cfr..urziceni.timisoara..uta.brasov..pandurii.fc snagov.olimpia satu mare..putei sa va inscrieti cu orice nume de echipa romaneasca inafara de cele care sunt ocupate..pt mai multe detalii: cretu_dinamo90

Vezi toate comentariile (2)
Comentează