INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL

VIDEO / Martin Taylor, killerul lui Eduardo: "Sînt extrem de fericit că a revenit! Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu ar fi reuşit!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 februarie 2009 00:00

Martin Taylor, fundaşul care i-a rupt piciorul lui Eduardo Da Silva în partida Birmingham - Arsenal din februarie 2008, mărturiseşte că se simte uşurat de revenirea atacantului şi spune că a trăit un an de coşmar din momentul incidentului în care a fost implicat.

"În sufletul meu, ştiu că a fost un accident. Unul oribil, dar unul pe care nu am avut cum să îl evit. Mi-am dorit din tot sufletul să îl văd jucînd din nou. M-am bucurat cînd l-am văzut în echipa de rezerve, apoi am aflat că este foarte aproape să revină şi la formaţia pregătită de Wenger.

E incredibil ce a reuşit, a revenit fizic şi psihic la cel mai înalt nivel. Şi mie mi-a fost greu. Suporterii lui Arsenal m-au susţinut, la fel cei ai lui Birmingham care au lansat şi o campanie în favoarea mea. Nu ştiu dacă mi-ar strînge mîna în cazul în care ne-am revedea. Depinde numai de el" a spus Taylor într-un interviu acordat Daily Mail.

Eduardo Da Silva a revenit cu o "dublă" la Arsenal în partida pe care "tunarii" au cîştigat-o în faţa lui Cardiff City, 4-0, în şaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei.

Vezi rezumatul partidei Arsenal - Cardiff

Citește și:
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga

Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri

Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special

Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul

FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează