INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UCRAINA / ŞAHTIOR

Mircea Lucescu ştie de ce nu antrenează la Real Madrid: "Eu sînt român, Schuster e neamţ"

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 februarie 2009 00:00

Antrenorul celor de la Şahtior Doneţk spune că naţionalitatea contează în momentul în care un tehnician este ales de echipele mari şi face o comparaţie între el şi Bernd Schuster. Schuster a ajuns la Real Madrid după ce a fost demis de la Şahtior, iar Mircea Lucescu i-a succedat la echipa ucrainiană.

"Eu am venit în locul lui Schuster și am performanțe mai bune ca el. El a ajuns la Real și pentru că a avut șansă. El e neamț, iar eu sunt român. Asta poate spune totul", a comentat Lucescu pentru EVZ.

Referitor la parcursul echipei sale în Cupa UEFA, Lucescu a adăugat:

"Nu m-am gândit să iau acest trofeu european...Chiar dacă ar fi să trecem de Tottenham, sunt echipe extrem de puternice care joacă în Cupa UEFA, cum ar fi AC Milan sau Valencia. Pentru mine, cel mai important lucru este să mă concentrez pe campionat.

Adică ştiu că e aproape imposibil să mai luăm titlul. Luptăm pentru un loc de Champions League, fiindcă titlul îl putem lua numai dacă se bat singuri cei de la Dinamo Kiev".

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns

Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (19)
 •  22 Februarie 2009, 00:29

Da mai,vroia Realul sa-l ia dar era roman si au trebuit sa se lase pagubasi...ce ghinion pe el,al catelea oare ?

 •  22 Februarie 2009, 00:22

Abureli nea Mircea,abureli...tot poporul roman e de vina si pentru asta?...

 •  22 Februarie 2009, 00:15

Mircea Lucescu e cel mai mare antrenor roman din toate timpurile! Asa ca, nu mai mancati rahat; chiar daca aveti nasul infundat si nu va dati seama, e totusi rahat! Sau pur si simplu va place gustul, asta e treaba voastra. Ideea e ca, mai exista si alte alimente. Reorientati-va! Hai, pa!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează