FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL / CFR CLUJ - FCM TÎRGU MUREŞ 0-0

Ales Jindra: "Mai avem multe semne de întrebare asupra primului 11"

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 februarie 2009 00:00

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Ales Jindra, a declarat, duminică, la finalul partidei pe care fotbaliştii săi au încheiat-o la egalitate cu FCM Târgu-Mureş, scor 0-0, că încă nu s-a edificat asupra titularilor care vor juca primul meci al returului, cu CS Otopeni.

"În prima repriză am avut probleme cu aceste condiţii de disputare a meciului, s-a văzut că ne-am întors de curând din Turcia şi s-a resimţit schimbarea de temperatură, aici e foarte frig.

În a doua repriză ne-am dezmorţit, ne-am dat drumul la joc şi nu am mai permis adversarului să aibă ocazii, singura întrebare era când va fi pica golul, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm. Mai avem multe semne de întrebare în ceea ce priveşte primul 11", a spus Ales Jindra.

Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga

Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele

Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Superliga
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (8)
 •  22 Februarie 2009, 23:10

Probabil ca el are dubii, dar Uhrin stie primul 11 :)

 •  22 Februarie 2009, 22:23

Unii sunt clar: Nuno Claro Tony Perreira Kone Dubarbier Culio Dani Muresan In aparare vor fi 2 dintre cei 3: Cadu, De Souza, Alcantara Si cel de-al 11-lea va fi un nou venit. Probabil Frangipane.

 •  22 Februarie 2009, 21:13

cine puoala mea mai e si asta.... daca dai un scurt search wikipedia, vei observa ca asta nici macar n-a antrenat vreo echipa Teams managed 2008 - FK Baník Sokolov (assistant coach) 2009 - CFR Cluj deci, e clar. uhrina e adevaratul antrenor

Vezi toate comentariile (8)
Comentează