SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA INDIAN WELLS

Jelena Jankovici: "Mă zbat să îmi regăsesc încrederea pe terenul de joc"

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 martie 2009 00:00

Tenismena Jelena Jankovici a declarat duminică, după ce a fost eliminată în turul 2 al turneului Indian Wells, că are "o acută criză de încredere", din cauza căreia nu evoluează la capacitate maximă.

"În această perioadă mă zbat să îmi regăsesc stilul de joc, dar mai ales încrederea pe terenul de joc. Nu sunt la cel mai înalt nivel şi încerc din răsputeri să revin la cea mai bună formă. Înainte mă gândeam la loviturile mele ca la nişte arme, iar acum nu mai e aşa. Nu mi-a mers nimic.

Un alt factor pentru care nu mă simt la fel de bine ar fi că m-am antrenat foarte mult ca să revin. Acum fac totul greşit şi aş vrea să am o baghetă magică să mă ajute să îndrept totul", a declarat Jelana Jankovic.

Jucătoarea de tenis din Serbia, fost număr unu mondial în clasamentul WTA, a fost eliminată în turul doi la Indian Wells de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, la capătul a două seturi, scor 6-4, 6-4. Jankovic se află acum pe locul 3 în ierarhia mondială, fiind depăşită de Serena Williams (1) şi Dinara Safina (2).

Sursa: NewsIn

Citește și:
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează