INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LITUANIA

FBK Kaunas a anunţat că se retrage din campionat, din cauza unui conflict cu Federaţia

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 martie 2009 00:00

Oficialii vicecampioanei Lituaniei, FBK Kaunas, au anunţat, în cursul zilei de vineri, că intenţionează să se retragă din campionat şi să evolueze într-o divizie inferioară, din cauza unui conflict cu Federaţia, informează Reuters.

Gruparea este patronată de Vladimir Romanov, cel care deţine şi clubul scoţian Hearts. "Ne retragem din campionat, deoarece anumite lucruri care s-au întâmplat în ultimul an ne-au demonstrat că nu sunt compatibile cu principiile sportive. Vrem să demonstrăm Federaţiei Lituaniene de Fotbal că nu suntem de acord cu acest lucru", a anunţat preşedintele lui Kaunas, Gintaras Ugianskis, care a precizat că formaţia nu are probleme financiare.

Federaţia a anunţat că şi clubul Atlantas vrea să se retragă din prima ligă, dar că încă nu s-a luat o decizie finală privind cele două cluburi.

Kaunas a câştigat de opt ori titlul de campioană a Lituaniei din 1999 până acum, iar în august 2008 a eliminat gruparea scoţiană Rangers din turul II preliminar al Ligii Campionilor.

Opt formaţii au evoluat în prima ligă lituaniană în sezonul trecut, încheiat în luna noiembrie, iar Kaunas a terminat pe locul secund.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Craiova are astăzi primul amical, el e încă în vacanță: „I s-a spus să nu se prezinte”
Superliga

Scandal la brazilieni! » Cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii naționalei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la brazilieni! » Cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii naționalei
A refuzat propunerea de prelungire în Superliga și semnează în China pe 40.000 de euro lunar

Tot mai departe de FCSB » Un club din Serie A pune banii jos pentru Florin Coman: care sunt condițiile mutării
Campionate

România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează