SPORTURI  »  AUTO  »  POWERBOAT

Victory vrea Marele Şlem în acest sezon

Articol de - Publicat marti, 31 martie 2009 00:00

Cu ceva mai mult de trei săptămîni pînă la debutul sezonului în Class One Powerboat Championship, campioana mondială en-titre, Victory, nu şi-a ales echipajul pentru una dintre ambarcaţiuni.

“Echipajul pentru Victory 1 este deja stabilit, Arif Al zafee şi Nadir bin hendi urmînd să revină în ambarcaţiunea cîştigătoarea de anul trecut. În ceea ce priveşte Victory 7 încă analizăm opţiunile pe care le avem”, a explicat managerul general al echipei Victory, Gianfranco Venturelli.

“În acest moment, avem sub observaţia trei piloţi, toţi provenind din cursele bărcilor cu motor, fabricate din lemn. O parte dintre campionii de la Victory, Khalfan Harib, Saeed Al Tayer şi Ali Nasser, au provenit din această competiţie. În următoarele săptămîni, vom testa cîţiva piloţi foarte buni şi vom lua o decizie finală”, a dezvăluit Venturelli.

Managerul general al campioanei a mărturisit că are un vis pentru acest sezon, realizarea Marelui Şlem, ceea ce ar însemna cîştigarea titlului mondial, european, al Orientului Mijlociu şi al campionatului Edox Pole Position, performanţă realizată în întreaga istorie a Class One o singură dată, în 2003, de marea rivală, Spirit of Norway.

“Realizarea Mareului Şelm este un mare vis. Anul trecut am fost foarte aproape, dar am pierdut titlul european la Constanţa, după ce una dintre elice s-a defectat. Este una din ţintele noastre pentru acest sezon, dar va fi aproape imposibil, ţinînd cont de concurenţa extrem de puternică”, a explicat Venturelli.

De la venirea sa în funcţia de manager general al echipei Victory, italianul şi-a condus colegii spre cinci titluri mondiale, cinci titluri europene, trei titluri ale Orientului Mijlociu, trei titluri în campionatul Edox Pole Position, 40 de victorii de etapă şi 27 de pole-position-uri.

Palmaresul echipei Victory în perioada 1993-2008

8 titluri mondiale
5 titluri europene
3 titluri ale Orientului Mijlociu
6 titluri în campionatul Edox Pole Position
64 de victorii de etapă
40 de pole-position-uri

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate

La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga

Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează