INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ADVERSAR

Radomir Antici: "Ne merge perfect! Sîntem euforici după jocul din România"

Articol de GSP - Publicat marti, 31 martie 2009 00:00

Selecţionerul Serbiei, Radomir Antici, se declară încîntat de evoluţia elevilor săi în partida cu România şi spune că obiectivul său principal este apropierea cît mai mare de fanii reprezentativei.

"Am făcut o partidă extraordinară care mi-a demonstrat că echipa mea se află pe drumul pe care îl doresc. Totul ne merge mai mult decît bine. Cel mai important e că am readus echipa aproape de public, asta am şi intenţionat în momentul în care am preluat-o.

Vreau ca sîrbii să fie mîndri să se identifice cu acest grup. Sîntem euforici, de foarte mult timp nu am mai reuşit să fim într-o formă atît de bună. Vreau să văd oamenii bucuroşi, sper să-i reuşim asta. Am pierdut numai cu Franţa, dar nu trebuia să se întîmple aşa. Ne-au lipsit jucători foarte importanţi. Dacă nu aveam atîţia accidentaţi, vă pot asigura că nu am fi cedat!" a spus Antici într-un interviu acordat AS.

Citește și:
Nici 3 victorii nu-i sunt de ajuns! CALCULE: doar așa prinde FCSB play-off-ul, după victoria lui FC Argeș cu Farul!
Superliga

La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Promisiunea lui Dani Coman, dacă FC Argeș o lasă pe FCSB în play-out
Superliga
Promisiunea lui Dani Coman, dacă FC Argeș o lasă pe FCSB în play-out
Tottenham - Arsenal 1-4, cu Radu Drăgușin integralist » Liderul s-a distrat în curtea lui Spurs, care tremură pentru menținerea în Premier League!
Campionate

Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”

E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”

Comentarii (2)
gherghiceanuionel
gherghiceanuionel  •  31 Martie 2009, 19:38

Nu mi s-aparut ca sarbii au facut o partida extraordinara, asa cum spune Antici. Victoria lor a fost posibila datorita unor greseli facute de Piturca in ceea ce priveste primul 11.

 •  31 Martie 2009, 16:53

hai ca de acum deja exagerezi cu laudele de sine. in franta ati furat-o cu 2 boabe lejer. desi il urasc din inima pe pirturca, si cativa jucatori adusi de el, spun cu mana pe inima ca mi-a placut mult romania cum a jucat si merita egalul cu prisosinta. sarbii s-au cantonat in defensiva si au dat un gol cu un hent, si unul din offside. daca se nulau alea vreau sa imi explice si mie antic din ce alte ocazii dadeau gol ca nu au ajuns la poarta. hai mars umflatilor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează