FOTBAL  »  Superliga  »  GIGI BECALI ÎN AREST!

Iancu atrage atenţia: "Gigi nu este vinovat doar pentru că se află în arest preventiv!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 aprilie 2009 00:00

Finanţatorul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a avut şi el probleme cu justiţia română în 2006, dar ţine să-l încurajeze pe Gigi Becali. Iancu este de părere că patronul din Ghencea va fi eliberat pînă la urmă din arest:

"Un arest preventiv nu înseamnă că Gigi Becali este vinovat. Mai devreme sau mai tîrziu va fi liber şi se va apăra în libertate.

Şi eu am mers în faţa judecătorilor, am avut avocaţi care au demonstrat că nu merit să fiu reţinut, sînt liber de atîţia ani şi îmi văd de treabă. Asta-i democraţia", a declarat Iancu, care apoi s-a referit şi la situaţia Stelei:

Steaua este o societate comercială, îşi desfăşoară activitatea zilnică, ce să se întîmple cu ea? Cred că erau luni de zile în care Gigi nu trecea pe la club.

Poate că Steaua o să joace mai bine, echipa va fi mai unită, pentru că astea sînt consecinţele unei întîmplări de acest gen",
a spus Iancu la Telesport.

Finanţatorul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a avut şi el probleme cu justiţia română în 2006, dar ţine să-l încurajeze pe Gigi Becali. Iancu este de părere că patronul din Ghencea va fi eliberat pînă la urmă din arest:

"Un arest preventiv nu înseamnă că Gigi Becali este vinovat. Mai devreme sau mai tîrziu va fi liber şi se va apăra în libertate.

Şi eu am mers în faţa judecătorilor, am avut avocaţi care au demonstrat că nu merit să fiu reţinut, sînt liber de atîţia ani şi îmi văd de treabă. Asta-i democraţia", a declarat Iancu, care apoi s-a referit şi la situaţia Stelei:

Steaua este o societate comercială, îşi desfăşoară activitatea zilnică, ce să se întîmple cu ea? Cred că erau luni de zile în care Gigi nu trecea pe la club.

Poate că Steaua o să joace mai bine, echipa va fi mai unită, pentru că astea sînt consecinţele unei întîmplări de acest gen", a spus Iancu la Telesport.

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate

CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga

MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”

Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”

Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (2)
 •  06 Aprilie 2009, 21:03

gigi becali este nevinovat in cazul asta poate a incalcat legea in alte situatii dar acum este victima mafiei din spatele lui puiu popovici si a tuturor politicienilor care fura alaturi de el

gigibecali93
gigibecali93  •  04 Aprilie 2009, 00:25

Hai ca Iancu e mai atre ca toata justitia din romania!@! El stie dinainte cine e vinovat si cine nu, da verdicte tembele si vorbeste pe nas!! Pun pariu ca Iancu este urmatorul delincvent de pe lista DNA-ului!!? Pe cit punem pariu!!??

Vezi toate comentariile (2)
Comentează