FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - GLORIA BUZĂU 4-1

Balint: "Nu sîntem Manchester sau Liverpool să atacăm tot timpul"

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 aprilie 2009 00:00

Antrenorul lui FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, sâmbătă, după meciul cu Gloria Buzău, că nemulţumirea suporterilor faţă de jocul defensiv al echipei este normală, dar a atras atenţia că elevii săi nu au valoarea celor de la Liverpool sau Manchester ca să atace încontinuu.

"E normal ce fac suporterii, dar noi nu suntem nici Manchester, nici Liverpool să avem numai atacuri. Şi eu aş vrea să jucăm aşa cum cântă suporterii în galerie, din primul până în ultimul minut", a spus Balint, după ce a fost întrebat ce părere are despre scandările suporterilor împotriva lui.

În ceea ce priveşte meciul cu Gloria Buzău, Balint a afirmat: "E un rezultat bun, care ne-a redat încrederea pentru partidele viitoare, chiar dacă jocul a suferit din cauza căldurii. Am încheiat un ciclu şi începem altul odată cu partidele viitoare. Până acum nu am întâlnit adversari pentru obiectivele noastre, dar de acum încep meciurile grele".

NewsIn

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2

Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (3)
 •  04 Aprilie 2009, 17:35

Am dat 4 goluri, ce mai vreti, cite goluri inseamna atac mai bun?? Bucur si-a dat drumul, acum nu-l mai opreste nimeni sa fie iar golgeter. Cu Rapid ma multumesc cu doua goluri.

 •  04 Aprilie 2009, 17:22

Nu suntem Liverpool, dar nici Buzaul nu este Tottenham...

 •  04 Aprilie 2009, 17:09

domnule balint se pare ca va bateti joc de noi cu declaratia asta pe care ati dato echipa trebuie sa joaca 90 de minute pentru suporteri care vin la stadion de aia nu se umple stadionu sin cauza jocului spectaculos pe care il practicati

Vezi toate comentariile (3)
Comentează