FOTBAL  »  Superliga  »  BISTRIŢA - FARUL 1-0

Meci de "B"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 aprilie 2009 00:00

Cele două echipe au oferit cea mai slabă partidă din actualul campionat. Gloria s-a impus doar din penalty

Cu doar un punct, respectiv trei, în acest retur, Gloria şi Farul şi-au disputat ieri derby-ul suferinţei. Meciul a fost unul la nivelul ligii de ameninţarea căreia încearcă să scape cele două formaţii.

Sînmărtean, în ciuda faptului că majoritatea mingilor l-au ocolit, Gloria mizînd din nou pe pasele lungi, direct pe vîrfuri, a fost singurul care a abdicat de la apatia generală de pe teren. L-a încercat în cîteva rînduri pe Curcă (21, 27, 33), dar şuturile sale au fost respinse de goalkeeperul constănţean în corner. Sub auspiciile unei uşoare dominări a Gloriei, Zaharia a reluat cu capul, din plonjon, o minge în bara din stînga porţii, fiind împiedicat apoi, de Pahor, prin fault, să revină asupra fazei (37). Penalty şi 1-0, Nalaţi transformînd lejer.

Din păcate, lui Sînmărtean îi lipseşte condiţia fizică, fiind înlocuit, aşa că, fără el, jocul ardelenilor a fost şi mai lipsit de substanţă în partea a doua. La oaspeţi, Gerlem a revitalizat puţin ofensiva, însă insuficient pentru o revenire pe tabelă. Cel care a mai alungat plictiseala a fost Corpodean, care, în minutul 70, a oprit meciul pentru o pauză de hidratare, în hohotele de rîs ale tribunei, deşi afară nu erau mai mult de 20 de grade Celsius. :))

Adio, "Săpă"! Vine Dorinel?
Demisionar după 0-3 cu Poli Iaşi, Ion Marin a însoţit ieri echipa la Bistriţa, dar nu s-a implicat aproape deloc în meci, responsabil cu indicaţiile tactice fiind secundul Cristian Cămui. La finalul partidei, "Săpăligă" a declarat că etapa viitoare, cînd Farul va întîlni Steaua în Ghencea, el nu va mai fi pe banca tehnică: "Gata, s-a terminat! Nimeni nu mă poate face să mă răzgîndesc". Patronul Gheorghe Bosînceanu încearcă mai multe piste, Dorinel Munteanu, Viorel Hizo, Eugen Neagoe, dar toţi au dezavantajul că au mai pregătit formaţii din Liga I în acest sezon, astfel că, teoretic, n-ar mai putea antrena Farul. (Ionuţ Coman)

"Presiunea ne-a făcut să fim tensionaţi şi să ne pierdem luciditatea. Am obţinut 3 puncte mari, muncite, pe care le merităm din plin"
IOAN OVIDIU SABĂU, antrenor Bistriţa

Citește și:
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

U Cluj, anunț la prima oră, după eșecul cu Petrolul » Înlocuitorul lui Coubiș, prezentat oficial
Superliga

Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”

Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (2)
 •  08 Aprilie 2009, 15:10

Prietene Cristi, mai sunt faristi in Constanta, stai linistit. Eu am un pic peste 20 ani si tin cu Farul (doar cu Farul) de la 7 ani. Consider ca retrogradarea e inevitabila. P.S. SA PLECE BOSANCEANU!!!

 •  08 Aprilie 2009, 10:23

Nu e sfarsitul lumii ! e doar un mare pas inapoi al fotbalului din Constanta ! FARUL TREBUIA SA CADA DE VRE-O 4 ORI PINA ACUM ! SAPALIGA E ZERO CA ANTRENOR,JUCATORII SUNT MAI MULT DECAT MODESTI,ASTA E FARUL DE ACUM ! CU JUMATATE DE ORAS ,STELISTI SI JUMATATEA CEALALTA DINAMOVISTI,AU RAMAS CU FARUL DOAR MARII SUPORTERI,MAI IN VARSTA,ADICA 0 !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează