SPORTURI  »  AUTO  »  POWER BOAT

Steve Curtis îşi vrea titlul înapoi

Articol de - Publicat joi, 09 aprilie 2009 00:00

De opt ori campion mondial în Class One World Powerboat Championship, celebrul Steve Curtis şi-a propus să recîştige titlul suprem în 2009 şi să-şi adauge în palmares victorii de etapă şi alte trofee din circuit.

După ce a efectuat o serie de teste la Doha, Curtis speră să reia seria succeselor şi să lase în urmă sezonul dezastruos de anul trecut, cînd, alături de pilotul său, Hassan Bin Jabor al Thani, nu a reuşit nici o victorie de etapă. “Anul acesta va fi cu totul altceva. Am muncit mult în iarnă, am adus în echipă cîţiva oameni noi, de mare valoare şi sîntem foarta concentraţi”, a declarat Curtis.

La început acestei săptămîni, cei doi au testat în Golful Doha ambarcaţiunea Qatar 96, făcînd mici modificări. Săptămîna viitoare însă, vor urca la bordul celeilalte ambarcaţiuni pe care o au la dispoziţie, fosta Spirit of Norway 10, reconstruită din temelii, după ce au distrus-o în calificări primei etape din sezonul trecut, chiar la Doha. Abia după aceea se vor decide cu ce ambarcaţiune se vor prezenta la startul sezonului, programat pe 25 aprilie, la Doha.

“Testele au decurs fără probleme. Principalul nostru obiectiv l-a reprezentat fiabilitatea şi am făcut cîteva mici modificări în acest sens. Ştim ce limite are ambarcaţiunea şi am văzut că se descurcă mai bine pe ape agitate”, a spus Curtis, care a adăugat: “Chiar şi în aceste condiţii, alegerea mea este să concurăm pe ambarcaţiunea reconstruită. Am făcut schimbări radicale, se descurcă bine pe ape agitate, însă, pentru că nu vom avea prea multe curse cu astfel de condiţii, avem nevoie de o ambarcaţiune care să randament şi în ape liniştite.

Marea mea grijă priveşte implementarea şi respectarea noilor reguli de concurs. Anul trecut, ne-a cam luat prin surprindere, nu am avut prea multe alternative şi a trebuit să forţăm, motiv pentru care au apărut probleme de fiabilitate. Baza acestui sport se pune pe aceste reguli şi depinde mult de felul în care forurile de conducere vor reuşi să le implementeze la nivel tehnic. Dacă noile reguli, care limitează considerabil utilizarea echipamentelor electronice sofisticate, punînd accent pe talentul pilotului şi copilotului, vor fi respectate întocmai, ar trebui să avem o prestaţie foarte bună în acest sezon”.

Citește și:
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Campionate

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”

Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis

FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close