FOTBAL  »  Superliga  »  VFB STUTTGART

Babbel va putea pregăti pe Stuttgart şi în sezonul următor deşi nu e antrenor profesionist

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 aprilie 2009 00:00

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunţat, vineri, că tehnicianul lui Stuttgart, Markus Babbel, îşi va putea păstra postul şi în stagiunea viitoare, în condiţiile în care acesta va urma din luna iulie cursurile scolii de antrenori pentru a obţine o diplomă de antrenor profesionist, informează AFP.

La trei săptămâni după ce a preluat pe Stuttgart, Babbel a fost înştiinţat de DBF că nu va mai avea dreptul să stea pe banca tehnică a echipei şi în următoarea stagiune, dacă nu va obţine diploma de antrenor profesionist.

În consecinţă, actualul tehnician al grupării şvabe şi-a luat angajamentul că va participa la următoarele cursuri de antrenorat, organizate de Federaţia Germană, care vor începe în luna iulie la Koln. În absenţa lui Babbel, aflat la cursuri, antrenamentele formaţiei la care evoluează şi atacantul român Ciprian Marica vor fi conduse de secunzii săi.

Markus Babbel (36 de ani) a fost numit antrenor principal al lui Stuttgart în noiembrie 2008, când l-a înlocuit în funcţie pe Armin Veh, cel care în 2007 a câştigat titlul în Bundesliga alături de gruparea de pe Mercedes-Benz Arena.

După 26 de etape disputate în campionatul Germaniei, Stuttgart se află pe poziţia a 5-a în clasament, la şase puncte în spatele liderului Wolfsburg.

NewsIn

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (1)
 •  10 Aprilie 2009, 15:06

meserie de sinucigas, ce nevoie ai de diploma?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează