SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF / ITXAKO-RULMENTUL 23-23 (12-10)

Un egal cît o finală!

Articol de - Publicat duminica, 12 aprilie 2009 00:00

Rulmentul are şanse imense de a se califica în ultimul act al Cupei EHF, după remiza de ieri, din deplasare

N-a mai fost beţie de goluri. Braşovul obişnuise lumea cu un atac care înţeapă veninos şi cu o apărare mai timidă. Ieri însă, defensiva s-a dovedit mai înţeleaptă în faţa unei echipe spaniole care a strălucit doar prin rotunjoara Nely Alberto. Ofensiva a avut mai multe momente în care a gîfîit greşind sau căutînd în zadar idei.
Un început echilibrat, cum a fost, pînă la urmă, întreg meciul. Itxako s-a dus la 6-3 (min. 10), însă Rulmentul a revenit imediat prin principalele sale marcatoare de ieri, Barbosa şi Stanca. Aşa s-a scurs întreaga repriză întîi, cu ibericele încercînd să găsească desprinderea şi braşovencele venind mereu din urmă. Ionica Munteanu a avut momente de inspiraţie în poartă, care au definit şi ele scorul primei părţi, 12-10 pentru Itxako.

Jumătatea secundă a adus rocada. Rulmentul a egalat în minutul 36, 12-12, un pic mai tîrziu a trecut la conducere, 14-13. Din acel moment, Itxako s-a mai aflat o singură dată în avantaj. În continuare, Ionela Stanca nu a iertat nimic, iar Barbosa a făcut de toate: aruncări surprinzătoare, contraatac, recuperări, intercepţii, dar şi destule erori. Vicecampioana României a avut şi două goluri în faţă, plus atacul. Finalul avea să întîlnească însă tabela în echilibru, 23-23, scor care îi oferă Rulmentului o şansă mare cît roata carului la calificarea în ultimul act al Cupei EHF. Returul e programat sîmbăta viitoare, 18 aprilie, la Braşov, de la ora 18:00.

Citește și:
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Tenis

Afacere imorală? Actorul Ryan Reynolds e în centrul atenției, după ce și-a vândut clubul de fotbal unui gigant
Campionate

„Clona” patronului din Superliga a apărut la gală și i-a luat pe toți prin surprindere: „Eu sunt fratele mai mare. E an de titlu la noi!”
Superliga

Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”

Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Profit.ro
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci

Comentarii (5)
 •  12 Aprilie 2009, 12:49

ieri : semifinala 1 : Bayer Leverkusen - FCK Handbold 9-21 (2-11)

 •  12 Aprilie 2009, 12:46

semifinala 1; Thuringer HC- Izmir SK 34-28 (18-15) semif. 2 : ProVital Blomberg-Lippe -HBC Nimes 23-22 (12-10)

 •  12 Aprilie 2009, 10:18

Felicitari frumoaselor!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close