FOTBAL  »  Superliga  »  DESCINDERE DNA

Ion Crăciunescu: "Sunt alţii şi mai importanţi implicaţi. Pe aceia să-i caute DNA-ul"

Ion Crăciunescu
Ion Crăciunescu

Articol de GSP - Publicat luni, 13 aprilie 2009 00:00

Fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu, a vorbit despre acţiunea procurorilor DNA din această dimineaţă şi este de părere că aceştia ar trebui să caute  vinovaţii cu funcţii importante din structura CCA şi FRF.

"Otopeniul are şanse atît de mici de a scăpa de retrogradare încît înţeleg  prestaţia din meciul de ieri. Nu am văzut meciul dar un punct nu avantajează nici una din cele două echipe

S-a început cu arbitrii, dar trebuie să se continue şi cu alţii. Sunt alţii şi mai importanţi implicaţi. Arbitrii pot să greşească pentru că sunt oameni. Noi ne oprim şi insistăm asupra acestor greşeli. Trebuie să ne întrebăm de ce au greşit ei grav. Acest răspuns trebuie să-l caute DNA-ul.

Cînd am fost la CCA am primit semnale de la arbitri că ar fi fost contactaţi sau că unii observatori dădeau indicaţii. Eu spuneam mai deparet preşedintelui Federaţiei. Altceva nu aveam ce face".

Citește și:
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntatic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport

GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga

„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”

La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (28)
 •  13 Aprilie 2009, 21:49

da ar trebui curatat sportul romanesc,aceste aranjamente sunt de pe timpul lui Ceausescu de cand un antrenor din acest moment a protestat la un meci arnjat cred ca de la o partida Dinamo- Steaua in anii 84 sa dezbracat iesin de pe teren cu sortul in mana.

 •  13 Aprilie 2009, 17:43

Pana unde a putut sa mearga MITICA, ca sa scape si in acest an pe BISTRITA. Veti vedea ca Argesul va fi retrogradata si BISTRITA lui MITICA si PDUREANU va scapa. Pai daca DNA avea chef de treaba scapam de BISTRITA de acum 10 ani.

 •  13 Aprilie 2009, 16:51

VOI CE VA DATI CU PAREREA HABAR NU AVETI CE SE INTIMPLA IN FOTBALUL RO. POATE CRACIUNESCU SI STIULETE DE VASLUI TREBUIE SA PLATEASCA SI EI PT RAUL FACUT FOTBALULUI INAINTE DE 89.SA-I PUNA PE COJI DE NUCA SI SA JURE CU MINA PE ICOANA CA SUNT CURATI. LUATI SI PE EI. ASA VA CRESTE FOTBALUL RO IN OCHI LUMI.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează