INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BULGARIA

Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător care şi-a înghiţit limba în timpul unui meci

Articol de GSP - Publicat marti, 14 aprilie 2009 00:00

Internaţionalul bulgar Georgi Iliev, care la partida dintre Cerno More Varna şi Lokomotiv Plovdiv a leşinat pe teren după ce a suferit o gravă accidentare în zona feţei, a fost salavat de la moarte de arbitrul asistent, Plamen Georgiev, cel care i-a acordat primul ajutor, informează AFP.

"Am lăsat fanionul jos şi am alergat către locul incidentului. Trebuie să fii foarte atent în astfel de situaţii. Eu am experienţa unor cazuri similare şi nu am ezitat să acţionez. Mi-am dat seama imediat că jucătorul şi-a înghiţit limba şi nu putea să respire", a spus Georgiev.

Iliev, 11 selecţii şi un gol în prima reprezentativă a Bulgariei, şi-a pierdut cunonştinţa pe teren din cauza unei ciocniri cu un adversar în timpul meciului pe care echipa sa, Cerno More Varna, l-a câştigat, duminică, în faţa lui Lokomotiv Plovdiv cu scorul de 2-1. Ulterior, conducerea gazdelor a anunţat că mijlocaşul în vârstă de 27 de ani a suferit o fractură de maxilar.

NewsIn

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga

„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic

ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează