SPORTURI  »  AUTO  »  CONTROVERSE

Decizia FIA: Brawn GP a scăpat de penalizare!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 aprilie 2009 00:00

Curtea de Apel a Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) a decis miercuri că difuzoarele folosite de monoposturile echipelor Brawn GP, Toyota şi Williams sunt regulamentare, iar constructorii nu vor fi sancţionaţi, informează ediţia online a BBC, citată de NewsIn.

Şedinţa de marţi a FIA a durat opt ore, timp în care fiecare dintre părţi şi-a exprimat punctul de vedere, iar decizia finală a fost anunţată miercuri, după deliberarea celor cinci judecători ai Curţii Internaţionale de Apel. Toate cele trei echipe au primit dreptul de a participa la Marele Premiu al Chinei.

Constructorii acuzaţi au motivat că difuzoarele folosite la monoposturi sunt doar o inovaţie a unei idei existente. Brawn GP este liderul constructorilor, cu 25 de puncte, iar Toyota este pe locul 2, cu 16 puncte.

"Echipa noastră a analizat regulamentul din sezonul 2009 în cele mai mici detalii pentru a ne asigura că acesta a fost interpretat corect. Ne-am şi consultat cu FIA pentru ca totul să fie în regulă", se arată într-un comunicat oficial al Toyota.

Plângerile au apărut după ce echipele respective au folosit o structură din fibră cu mai multe canale care menţin monopostul mai aproape de circuit şi sporeşte viteza.

Curtea de Apel a Federaţiei Internaţionale de Automobilism ( FIA) a decis miercuri că difuzoarele folosite de monoposturile echipelor Brawn GP, Toyota şi Williams sunt regulamentare, iar constructorii nu vor fi sancţionaţi, informează ediţia online a BBC, citată de NewsIn.

Şedinţa de marţi a FIA a durat opt ore, timp în care fiecare dintre părţi şi-a exprimat punctul de vedere, iar decizia finală a fost anunţată miercuri, după deliberarea celor cinci judecători ai Curţii Internaţionale de Apel. Toate cele trei echipe au primit dreptul de a participa la Marele Premiu al Chinei.

Constructorii acuzaţi au motivat că difuzoarele folosite la monoposturi sunt doar o inovaţie a unei idei existente. Brawn GP este liderul constructorilor, cu 25 de puncte, iar Toyota este pe locul 2, cu 16 puncte.

"Echipa noastră a analizat regulamentul din sezonul 2009 în cele mai mici detalii pentru a ne asigura că acesta a fost interpretat corect. Ne-am şi consultat cu FIA pentru ca totul să fie în regulă", se arată într-un comunicat oficial al Toyota.

Plângerile au apărut după ce echipele respective au folosit o structură din fibră cu mai multe canale care menţin monopostul mai aproape de circuit şi sporeşte viteza.

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League

„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”

Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia

Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3

FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează

Comentarii (4)
frantzi
frantzi  •  15 Aprilie 2009, 19:09

nu am înţeles un lucru..ce se întîmplă cu motogp?nu mai avem unde-l viziona.Păcat.poate intervine ;dna-ul:şi la dorna.sigur este putregai şi acolo nu numai la noi.

 •  15 Aprilie 2009, 14:41

Se refera la structura cu canale.Structura sporeste viteza,dar in cazul asta nu trebuia folosit "si" ci "care".oricum e gresit textul. :)

 •  15 Aprilie 2009, 14:28

Un lucru normal pentru ca modificarile au fost facute cu aprobarea lor

Vezi toate comentariile (4)
Comentează