Articol de GSP - Publicat vineri, 17 aprilie 2009 00:00
Tehnicianul argeşenilor, Ionuţ Badea, a spus că jucătorii său au fost surprinşi de cei de la Gloria Buzău, însă au avut de suferit şi pentru că patronul Cornel Penescu a fost arestat în urmă cu câteva zile.
"A fost un meci în care s-a jucat pe contre. A fost un joc frumos, cu multe faze de poartă, iar cine a riscat mai puţin în repriza secundă a avut câştig de cauză.
La început ne-a surprins replica formaţiei gazdă, dar pe parcurs ne-am adaptat la stilul lor de joc. Puteam să înscriem şi noi mai mult, dar am avut ghinion. Există şi o conotaţie morală pentru ce s-a întâmplat cu patronul echipei", a spus Badea.
Echipa antrenată de Constantin Cârstea a trecut, vineri seară, pe teren propriu, de FC Argeş, scor 3-1, şi a obţinut astfel prima victorie pe teren propriu din actuala ediţie din campionat. În urma acestui rezultat, FC Argeş a rămas pe locul 10, cu 34 de puncte, în timp ce Gloria Buzău acumulează 9 puncte, dar rămâne "lanterna roşie" a Ligii I.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.