FOTBAL  »  NATIONALA  »  INTERVIU MIRCEA LUCESCU

Mircea Lucescu: "Nu vreau o viaţă uşoară"

Articol de - Publicat marti, 21 aprilie 2009 00:00

Mircea Lucescu explică din ce cauză a refuzat naţionala României

- Domnule Lucescu, de ce aţi refuzat echipa naţională? Ce i-aţi spus lui Lupescu?
- N-am intrat în detalii, am vorbit mai mult în principiu. Oricum, pentru mine nu contează banii, ci cadrul pentru performanţă. E la mijloc, pînă la urmă, cariera mea şi nu-mi permit să fac un pas important decît dacă am convingerea că pot avea succes. Altfel, voi, cei din presă, de-abia o să aşteptaţi să mă criticaţi! :-)

- Totuşi, care ar fi motivul?
- Mie nu-mi place să am un trai uşor şi mi-ar fi foarte greu să ies din ritmul zilnic pe care ţi-l impune munca la o formaţie de club. N-aş vrea să fiu precum Antici sau Capello, care au preferat să ia o reprezentativă şi pentru a mai ieşi un pic din vîltoarea cotidiană. Nu sînt genul care să-şi dorească anumite pauze.X)

- Atît?
- Ar mai fi şi vîrsta, pentru că la anii mei nu ştiu dacă aş putea să mai am acelaşi entuziasm ca în tinereţe, să alerg prin ţară şi prin străinătate să urmăresc jucătorii şi alte chestiuni de acest gen.

- Simţiţi că de data asta aţi fost dorit cu adevărat?
- Da, da! Lupescu e ca şi copilul meu. Eu i-am dat banderola de căpitan la Dinamo şi cu mine a crescut. Au fost nişte discuţii serioase, a încercat să-mi explice ce doreşte şi chiar am simţit că e o voinţă specială de a mă convinge să preiau "naţionala". Din păcate, a fost o propunere care a venit prea tîrziu pentru mine.:(

- Răzvan, fiul dumneavoastră, ar putea fi preferatul...
- El şi ceilalţi nominalizaţi sînt băieţi tineri, care pot face treabă. Nu vreau să discut mai mult despre acest subiect.

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga

Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate

Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto

După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis

OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (16)
 •  22 Aprilie 2009, 11:40

Aveam vreo 16 ani cand Lucescu a aparut la televizor, era tanar, proaspat antrenor la nationala.A vorbit despre planurile sale pe termen lung.Toti ziaristii destepti de atunci, de ex V Tudor si altii si-au batut joc de el.Tot ce a spus Lucescu a facut, calificandu-ne dupa multe umilinte din grupa cu Italia pe primul loc.Asa a crescut in realitate fotbalul romanesc nu cu Steaua.De aceea astia care ziceti de bani sa va fie rusine.El si-a facut datoria.Sandu nu a vrut sa-l mai ia nu invers.

 •  22 Aprilie 2009, 06:48

Eu cred ca Mircea Lucescu a fost foarte sincer, pentru un nou ioner este multa munca... aceasta echipa a Romaniei trebuie sa fie schimbati multi jucatori plus trebuie adusi jucatori tineri care sa se maturizeze la nivelu acesta....Mircea ar fi ideal dar este prea invarsta si este prea multa munca pentru el...avem nevoie de un antrenor ca Lucescu JR., Hagi sau Dan Petrescu care sunt tineri si pot construii o echipa noua.... Eu cred ca oricare din acesti antrenori pot sa devina Salvatori.

 •  22 Aprilie 2009, 02:16

Bravo Jan. Corecta afirmatie. Singurul antrenor roman care a facut ceva in vestul Europei este Stefan Covaci. Pacat ca majoritatea a-u uitat.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează