SPORTURI  »  HANDBAL  »  CHALLENGE CUP / BUCOVINA-BSV BERN 35-31

Pe muchie

Articol de - Publicat duminica, 26 aprilie 2009 00:00

Bucovina Suceava a învins ieri, în turul semifinalelor, dar va avea retur greu

Debutantă în cupele europene, echipa moldavă a început bine aseară, în faţa elveţienilor de la BSV Bern Muri, cei care o eliminaseră pe Ştiinţa Bacău în turul anterior. După 2-0, 4-2 şi 5-3 însă, elevii lui Petru Ghervan au intrat în deficit de luciditate. Oaspeţii au trecut la conducere pentru prima dată în minutul 12, 7-6, avînd şi trei lungimi avans ceva mai tîrziu. Pe rînd, portarii Andrei şi Pralea şi-au făcut datoria, menţinînd scorul în limite strînse. Pe finalul reprizei întîi, sucevenii s-au adunat, încheind în avantaj, 18-16.

O nouă cădere s-a produs şi după primele 10 minute ale părţii secunde. De data aceasta, Bibirig şi ceilalţi s-au trezit imediat. Chiruţ, Adomnicăi, Gavriloaia sau Ţuţu au punctat fără milă. Diferenţa maximă, de patru goluri, s-a regăsit şi în scorul final, 35-31. Returul din 3 mai va fi însă dificil, Bern Muri dovedindu-se o formaţie periculoasă pe teren propriu.

Azi, în cealaltă semifinală, deţinătoarea trofeului Challenge, UCM Reşiţa, va întîlni pe Beşiktaş JK, în deplasare, de la ora 15:30.

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid

Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (5)
gazetasv.ro
gazetasv.ro  •  26 Aprilie 2009, 23:03

Adrian Chirut:“Elvetienii stiau toate combinatiile si s-au pregatit foarte bine.Nu ne asteptam sa joace atat de bine in deplasare dupa ce am vazut meciul lor de la Bacau.Au luptat foarte mult ca sa castige,insa din fericire noi am invins la o diferenta pe care speram sa o mentinem in retur.De obicei am jucat bine in deplasare si cred ca si de data aceasta putem sa obtinem un rezultat favorabil."

 •  26 Aprilie 2009, 13:42

"echipa moldava"????..Parca se numeste "BUCOVINA Suceava"!!!!! Daca e asa.... atunci e echipa bucovineana

 •  26 Aprilie 2009, 06:12

bravo suceava un pic de atentie in retur si castigati si acolo..succes ??

Vezi toate comentariile (5)
Comentează