FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

"Copos e vinovat!"

Articol de , - Publicat miercuri, 29 aprilie 2009 00:00

Adrian Iencsi crede că patronul a greşit cu criticile faţă de echipă şi cu întîrzierile la plata salariilor

- Adi, cînd ai venit la Rapid, te aşteptai să găseşti o situaţie mai bună sau mai rea decît ai găsit-o?
- Pentru mine nu e ceva nou, dar, într-adevăr, Rapidul se află într-o situaţie foarte delicată. Chiar dacă aveam fixate ca obiective Cupa şi campionatul, acum ar fi extraordinar să mai prindem un loc în Europa League!

- A exagerat Maftei cînd s-a plîns că nu şi-a luat banii de patru luni?

- Vasile e un jucător emblematic, unul dintre cei mai buni oameni ai noştri. El îşi vede de treabă, chiar dacă nu şi-a primit nici salariul, nici primele. Vă daţi seama, la un moment dat, nervos fiind, a spus şi el ce avea de spus. Eu zic că după acele patru meciuri cîştigate la rînd în debutul returului, domnul Copos ar fi trebuit să vină şi să premieze jucătorii, aşa cum era normal. E posibil ca de acolo să fi plecat declinul ulterior.

"Contractul meu? Zero lei!"

- Patronul v-a criticat şi public, a ameninţat că schimbă întreaga conducere tehnică. Te simţi vizat?
- Îl cunosc foarte bine pe domnul Copos. A pus presiune pe jucători, cred că toată lumea îl cunoaşte. Pentru mine nu e nici o surpriză comportamentul dînsului, dar m-a dezamăgit în ultimul timp cu declaraţia că Manea, Rada şi Iencsi ar pleca dacă nu sînt rezultate. Am făcut sacrificii foarte mari şi ne-am asumat o responsabilitate mare cînd am preluat echipa în această situaţie. Vreţi să vă spun ceva? Contractul meu ca jucător e de zero lei! Sînt plătit ca secund, atît! Cînd am zis că vin la Rapid şi gratis, eu chiar am vorbit serios!

- Ce părere ai despre situaţia lui Bozovici?
- E un jucător foarte important pentru echipă, am vrea să-l facem să revină. Văd că vrea într-adevăr să plece şi îi dau dreptate, pentru că nu e normal ca un jucător profesionist să treacă prin ce a trecut Bozo!

"Atmosfera în lot e foarte bună, dar la Rapid nu e o obişnuinţă ca echipa să fie formată din mulţi străini. Pe vremea mea, cînd am luat titlul, erau doi-trei stranieri, acum cred că sînt prea mulţi"

"Domnul Copos ar fi trebuit să ne protejeze, dar aşa se întîmplă, cînd ai rezultate proaste, sar toţi, fiecare e specialist. Nu mă aşteptam ca patronul să vorbească aşa!"
ADRIAN IENCSI, antrenor secund Rapid

Ultimele noutăţi

» Giuleştenii
şi-ar putea recupera o parte din banii cheltuiţi cu Pardo. Spaniolul a semnat ieri contractul de împrumut cu Olympiakos Pireu. Dacă îl vor dori definitiv, grecii vor trebui să achite, în vara lui 2010, 450.000 de euro. Pînă atunci, elenii suportă integral salariul goalkeeperului, în jur de 300.000 de euro.

» Elinton Andrade
nu pricepe deciziile lui Rada: "Cînd portarul titular greşeşte, e trecut imediat pe bancă şi intră rezerva. Gafează şi ăla, pierde iar echipa, revine titularul şi tot aşa! Un portar nu e niciodată în formă maximă în felul ăsta!".

» Costin Lazăr
e tată. Soţia mijlocaşului rapidist a născut ieri un băiat de 3,1 kilograme. "E cel mai fericit moment pentru mine, nu am cuvinte să explic starea asta", a povestit fotbalistul pentru www.rapidisti.ro.

» Robert Dumitru
va arbitra meciul Gaz Metan-Rapid, de sîmbătă. "Centralul" e acelaşi care l-a eliminat pe Marius Constantin în pauza partidei giuleştenilor cu Farul. "E omul lui CFR Cluj! Să nu mai conducă niciodată meciurile noastre!", a cerut Copos atunci.

» Rapidiştii sînt nemulţumiţi că Hacic Garabet, pe care l-au acuzat dur după meciul din Cupă cu Dinamo, a fost delegat la Iaşi-Urziceni (0-2). "Un observator care a fost părtaş la şicanele dinamoviştilor cu privire la echipament şi după aceea a închis ochii faţă de manifestările rasiste a scăpat nepedepsit!", cred şefii din Giuleşti.

Adrian Iencsi crede că patronul a greşit cu criticile faţă de echipă şi cu întîrzierile la plata salariilor

- Adi, cînd ai venit la Rapid, te aşteptai să găseşti o situaţie mai bună sau mai rea decît ai găsit-o?
- Pentru mine nu e ceva nou, dar, într-adevăr, Rapidul se află într-o situaţie foarte delicată. Chiar dacă aveam fixate ca obiective Cupa şi campionatul, acum ar fi extraordinar să mai prindem un loc în Europa League!

- A exagerat Maftei cînd s-a plîns că nu şi-a luat banii de patru luni?

- Vasile e un jucător emblematic, unul dintre cei mai buni oameni ai noştri. El îşi vede de treabă, chiar dacă nu şi-a primit nici salariul, nici primele. Vă daţi seama, la un moment dat, nervos fiind, a spus şi el ce avea de spus. Eu zic că după acele patru meciuri cîştigate la rînd în debutul returului, domnul Copos ar fi trebuit să vină şi să premieze jucătorii, aşa cum era normal. E posibil ca de acolo să fi plecat declinul ulterior.

"Contractul meu? Zero lei!"

- Patronul v-a criticat şi public, a ameninţat că schimbă întreaga conducere tehnică. Te simţi vizat?
- Îl cunosc foarte bine pe domnul Copos. A pus presiune pe jucători, cred că toată lumea îl cunoaşte. Pentru mine nu e nici o surpriză comportamentul dînsului, dar m-a dezamăgit în ultimul timp cu declaraţia că Manea, Rada şi Iencsi ar pleca dacă nu sînt rezultate. Am făcut sacrificii foarte mari şi ne-am asumat o responsabilitate mare cînd am preluat echipa în această situaţie. Vreţi să vă spun ceva? Contractul meu ca jucător e de zero lei! Sînt plătit ca secund, atît! Cînd am zis că vin la Rapid şi gratis, eu chiar am vorbit serios!

- Ce părere ai despre situaţia lui Bozovici?
- E un jucător foarte important pentru echipă, am vrea să-l facem să revină. Văd că vrea într-adevăr să plece şi îi dau dreptate, pentru că nu e normal ca un jucător profesionist să treacă prin ce a trecut Bozo!

"Atmosfera în lot e foarte bună, dar la Rapid nu e o obişnuinţă ca echipa să fie formată din mulţi străini. Pe vremea mea, cînd am luat titlul, erau doi-trei stranieri, acum cred că sînt prea mulţi"

"Domnul Copos ar fi trebuit să ne protejeze, dar aşa se întîmplă, cînd ai rezultate proaste, sar toţi, fiecare e specialist. Nu mă aşteptam ca patronul să vorbească aşa!"
ADRIAN IENCSI, antrenor secund Rapid

Ultimele noutăţi

» Giuleştenii şi-ar putea recupera o parte din banii cheltuiţi cu Pardo. Spaniolul a semnat ieri contractul de împrumut cu Olympiakos Pireu. Dacă îl vor dori definitiv, grecii vor trebui să achite, în vara lui 2010, 450.000 de euro. Pînă atunci, elenii suportă integral salariul goalkeeperului, în jur de 300.000 de euro.

» Elinton Andrade
nu pricepe deciziile lui Rada: "Cînd portarul titular greşeşte, e trecut imediat pe bancă şi intră rezerva. Gafează şi ăla, pierde iar echipa, revine titularul şi tot aşa! Un portar nu e niciodată în formă maximă în felul ăsta!".

» Costin Lazăr
e tată. Soţia mijlocaşului rapidist a născut ieri un băiat de 3,1 kilograme. "E cel mai fericit moment pentru mine, nu am cuvinte să explic starea asta", a povestit fotbalistul pentru www.rapidisti.ro.

» Robert Dumitru
va arbitra meciul Gaz Metan-Rapid, de sîmbătă. "Centralul" e acelaşi care l-a eliminat pe Marius Constantin în pauza partidei giuleştenilor cu Farul. "E omul lui CFR Cluj! Să nu mai conducă niciodată meciurile noastre!", a cerut Copos atunci.

» Rapidiştii sînt nemulţumiţi că Hacic Garabet, pe care l-au acuzat dur după meciul din Cupă cu Dinamo, a fost delegat la Iaşi-Urziceni (0-2). "Un observator care a fost părtaş la şicanele dinamoviştilor cu privire la echipament şi după aceea a închis ochii faţă de manifestările rasiste a scăpat nepedepsit!", cred şefii din Giuleşti.

Citește și:
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Superliga
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Altele

Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal

CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată

FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (3)
 •  29 Aprilie 2009, 11:21

puteti sa dormiti toti linistiti acum pentru ca ati gasit vinovatul. daca ati avea bun simt ati vedea in primul rand greselile voastre.

 •  29 Aprilie 2009, 07:34

Articol scris de raureanu...aveti grija cand scrie acest pinochio al ziaristici sportive 99 % sunt minciuni....

spyry007
spyry007  •  29 Aprilie 2009, 04:02

Caron Rosu pentru Copos

Vezi toate comentariile (3)
Comentează