INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  WENGER A PLÎNS ÎN TIMPUL SEMIFINALEI CU MANCHESTER

Devastat

Articol de - Publicat joi, 07 mai 2009 00:00

Managerul lui Arsenal susţine că acest 1-3 cu United "a fost e cea mai dureroasă înfrîngere din carieră"

A visat la primul său trofeu european cu Arsenal, dar Cristiano Ronaldo, "dublă", şi sud-coreeanul Park l-au aruncat în mijlocul unui veritabil coşmar. Devastat, managerul Arsene Wenger nu şi-a putut stăpîni lacrimile în timpul returului cu Manchester United (1-3), iar la final a dat frîu liber frustrărilor.

"E cel mai dureros eşec din cariera mea. Nici măcar nu am sentimentul că am jucat o semifinală. S-a terminat în primele zece minute şi acest lucru e cel mai greu de digerat. Meciul s-a încheiat înainte de a începe. Este cumplit să parcurgi un drum atît de lung şi să pierzi de o asemenea manieră", a mărturisit tehnicianul francez, care se simte vinovat în faţa suporterilor: "Ei se aşteptau la o seară deosebită. Să-i dezamăgim astfel este o şi mai mare decepţie".

Pentru drama pe care-o trăieşte Wenger, pînă şi marele său rival, Alex Ferguson, are înţelegere. "Eu ştiu foarte bine ce simte în aceste momente. Înaintea succesului de la Barcelona, din 1999, eram criticat deseori că n-am luat niciodată Liga. Cînd munceşti din greu de atît timp, ca Wenger, meriţi să ai succes", a spus managerul lui United.

4 ani sînt de cînd Wenger n-a mai cîştigat nimic cu Arsenal. Ultimul trofeu: Cupa Angliei

"În prima repriză am avut deseori impresia că jucăm unsprezece bărbaţi contra unsprezece copii"
Patrice Evra, fundaş Manchester United

Pleacă la Real?
Presa spaniolă susţine că semifinala cu Manchester United a fost ultima partidă de cupă europeană în care Arsene Wenger a stat pe banca lui Arsenal. Din 1996 la "tunari", francezul a refuzat deja o primă ofertă din partea Realului, dar se pare că a fost numai o amînare. El e dorit de principalul candidat la postul de preşedinte al galacticilor, Florentino Perez, decis să-i pună la dispoziţie o echipă cu care să poată cîştiga din nou trofee.

Citește și:
Anunț ISTORIC, în Ajun de Crăciun! Data la care încep lucrările pentru noul stadion Dinamo
Superliga

Nicolae Stanciu, răspuns acid pentru Mircea Lucescu: „Nu ține chestia asta!” + „Săgeți” și spre Boloni: „De ce m-a sunat?” » Ce spune despre transferul la Rapid
Nationala

A venit verdictul de la FIFA pentru România după incidentele provocate de fani la Zenica + Ce s-a decis în privința suspendării lui Drăguș

Se ridică un nou stadion în România » Cum va arăta arena de 17 milioane de euro
Liga 2

EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (1)
 •  07 Mai 2009, 06:04

N-ar fi rau sa preluati si declaratia lui Hiddink de pe site-ul UEFA, data dupa semifinala CL. Cred ca ar trebui sa o vada mai ales antrenorii si conducatorii de club din tara.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează