FOTBAL  »  LIGA 2  »  ALBA IULIA UNIREA

Hora Unirii

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 mai 2009 00:00

Alba Iulia e cu un pas în prima ligă după victoria de la Timişoara

Unirea s-a prezentat la Timişoara hotărîtă să nu scape trenul spre primul eşalon. Şi nu a pierdut deloc timpul. În minutul 2, Selagea l-a lăsat fără cuvinte pe Mutu cu un şut la viclu de la 30 de metri. "Leoparzii" şi-au scos imediat colţii şi peste numai zece minute Szekely, scăpat singur în careu, l-a driblat pe Rotaru şi a restabilit egalitatea. Gazdele au prins curaj şi Neagoie (30) a reluat cu capul din 9 metri pentru 2-1. Cînd şansele timişorenilor de a rămîne şi în sezonul viitor în liga secundă păreau tot mai mari, Mutu a rămas din nou spectator, de această dată la "lobul" lui Dîlbea (37) de la 30 de metri.

După pauză, oaspeţii au forţat victoria care să-i apropie de Liga 1. Verdeş (58) a înscris, dar din ofsaid, iar la cealaltă poartă Rotaru a scos de sub bară trasorul lui Bertea (70), iar Szekely (78) a scuturat transversala cu un şut de la mare distanţă. "Capul" lui Verdeş (79) şi şutul la firul ierbii al lui Dîlbea (82), au fost semnalele oaspeţilor înaintea loviturii finale, marca Bobi Verdeş (85). Elevii lui Adi Falub au sărbătorit revenirea pe primul loc cu o horă la centrul terenului, în timp ce "feroviarii" timişoreni sînt aproape retrogradaţi.

Nervii întinşi
După meci spriritele s-au încins în vestiarul CFR -ului, unde discuţiile dintre antrenor şi jucători au fost foarte aprinse. Uros Milosavlevici a lovit în uşa de la vestiar şi a rupt hîrtia care ţinea loc de geam, în timp ce Yamamoto a refuzat să intre în vestiar, stînd minute bune pe o bancă din curte. "Am avut nişte discuţii aprinse pentru că întodeauna jucătorii care joacă mai puţin au impresia că sînt mai buni, dar problema e în altă parte. Geamul s-a spart în iarnă de la frig, am zis că s-a spart ghinionul atunci, dar văd că e pe noi", a spus Bugar.

Poverlovici la un pas de leşin
Fundaşul Andrei Poverlovici s-a simţit rău la vestiar, după încheierea meciului. Colegii săi au început să strige către cei din staff să i se aducă zahar, după care jucătorul a fost scos la aer şi a fost stropit cu apă. "Nu ştiu exact ce s-a întîmplat cu el, tensiunea jocului, căldura mare, sau poate a fost afectat şi de golurile care le-am luat, e un jucător care pune mult suflet şi probabil că toate au contat. Sper să nu aibă nimic mai grav", a spus Falub.

Adrian Falub, antrenor Unirea Alba Iulia
"Avem o şansă mare acum la promovare. Victoria de aici coroborată cu celelalte rezultate ne dă o şansă mare, de care trebuie să profităm"

Florin Bugar, antrenor CFR Timişoara
"Sîntem într-o situaţie disperată. Din păcate se subţiază din ce în ce mai tare şansa să rămînem în liga secundă, deşi consider că nu sîntem o echipă de retrogradat"

Citește și:
Florin Tănase n-a plecat cu autocarul echipei de la Mioveni!
Superliga

Gigi Becali i-a „mitraliat” pe toți jucătorii, apoi a anunțat ce face dacă NU intră în play-off: „Gata, mă retrag!”

Ce s-a întâmplat la finalul meciului FC Argeș - FCSB 1-0

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
Campionate

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (5)
 •  10 Mai 2009, 17:27

"Selagea l-a lăsat fără cuvinte pe Mutu" - hahaha, buna asta, am ras cu pofta :)

 •  10 Mai 2009, 12:27

FORTZA UNIREA!

 •  10 Mai 2009, 11:23

Suntem promovati 70%, batem etapa viitoare pe Dacia Mioveni si peste 2 etape Tg.Mures... ferea Steaua si Dinamo VENIM!!!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează