SPORTURI  »  AUTO  »  PIAŢA AUTO

4 luni = 40.728 de maşini

Articol de GSP - Publicat marti, 12 mai 2009 00:00

Piaţa auto oscilează imprevizibil. Vînzările de maşini noi au scăzut în aprilie, dar în primele patru luni s-au înmatriculat peste 40 de mii de automobile noi

Criza economică şi incertitudinile generate de aceasta, atît la nivelul individului, cît şi la cel al firmelor, au produs un adevărat haos pe piaţa auto. Nici o lună nu mai seamănă cu cealaltă! Cifrele însă nu sînt aşa de dezastruoase, pe cît se spune, decît dacă se face referire la anul de maxime 2008. Atunci, da, putem vorbi de scăderi de 50-60 de procente.

Concret, înmatriculările de maşini noi au scăzut cu circa 22% în aprilie, faţă de martie, ajungînd la 11.052 de unităţi, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dar, există şi un "dar". În primele trei luni ale lui 2009, comerţul cu maşini noi s-a aflat pe un uşor trend ascendent.- februarie: Ă27%; martie: Ă48,5% - după ce, în ianuarie, piaţa se prăbuşise cu 63,9%, faţă de luna precedentă. Prin urmare, datorită oscilaţiilor, previziunile nu mai pot respecta nici o regulă, iar liderii se schimbă permanent.

Dacia conduce
În ciuda incertitudinilor şi a răsturnărilor de situaţie caracteristice acestei perioade de criză, Dacia a rămas marca numărul unu în topul vînzărilor, cu peste 3.500 de unităţi comercializate în aprilie. Bătălia se dă însă în spatele mărcii autohtone! Luna trecută, Skoda i-a luat faţa lui Volkswagen, urcînd pe locul doi. Iar Renault s-a infiltrat între "fraţii" de grup, VW ajungînd pe patru.

Second-hand-ul merge în plin
Înmatriculările de maşini la mîna a doua continuă se le surclaseze pe cele de automobile noi, deşi au scăzut cu aproape 50% în aprilie, faţă de martie 2009, ajungînd la 22.936 de unităţi, conform DRPCIV. Prima opţiune a românului, cînd vine vorba de second-hand, este Volkswagen. Opel ocupă locul secund, iar Ford, ultima treaptă a podiumului. De asemenea, tot la acest capitol trebuie menţionată înclinaţia cumpărătorilor spre BMW-urile second: 1.729 unităţi în aprilie - de peste 12 ori mai multe decît bavarezele noi înmatriculate.

Record de consum
Honda Trading România a desemnat la sfîrşitul săptămînii trecute cîştigătorii concursului Eco Challenge, campanie lansată pentru a susţine spiritul ecologic printre şoferi. S-a concurat pe traseul Chiajna- Brăila- Chiajna la volanurile unor Honda CR-V 2.2, diesel şi cel mai mic consum a fost realizat de echipajul Andrei Rebenciuc - George Ciurcă, 4,3 l/100km, cei 500 de km fiind parcurşi în 8 ore şi 44 de minute. Premiul este o vacanţă în Europa cu Honda CR-V şi 500 de litri de combustibil.

VW de afaceri
VW Multivan Bussiness este o maşină ieşită din comun. Spaţiu interior extrem de generos, atmosferă de lux, scaune rotative, masă acţionată electric, monitor de 15 inch integrat în plafon, telefon, fax, modem, sistem de navigaţie oferă maşina de afaceri. Propulsia este corespunzătoare, motor pe benzină (V6, 235 CP) şi unul diesel de 174 CP. Preţul lui Multivan Bussiness este de 120.000 de euro (fără TVA).

Citește și:
RÂZI CU NOI :D » 5 poveşti fabuloase cu Ionuţ Luţu: cum l-a driblat pe Ogică, sex oral între titulari şi de ce l-a ameninţat Olăroiu cu bătaia în Coreea
Superliga

Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Campionate
Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Varga și-a pierdut răbdarea cu Pancu și îi arată ușa: „A sărit calul, nu vii tu să faci asta! Clauza de reziliere e următoarea”

Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Dispare obligația prezentării la Poliție în 24 de ore pentru mașina avariată, dacă era parcată și fără șofer
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează