Articol de GSP - Publicat vineri, 15 mai 2009 00:00
Tehnicianul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu vede partida din deplasare, cu CFR Cluj, ca pe una decisivă pentru un loc de cupe europene, deoarece până la finalul sezonului mai sunt de disputat 4 meciuri.
"Nu ştiu dacă e un meci decisiv, pentru că mai sunt 4 jocuri şi se poate întâmpla orice. Campionatul a arătat un foarte mare echilibru şi foarte multe rezultate imprevizibile. Sigur, este un joc important, pentru 3 puncte, şi pentru CFR, şi pentru Braşov, dar nu cred că acesta va departaja pe vreuna dintre echipe", a spus Lucescu.
În încheiere, Lucescu Jr consideră că s-a luat o decizie foarte bună prin aducerea brigăzilor străine de arbitri în acest final de sezon: "Din cauza situaţiei create în acest retur, cu toate scandalurile, e bine că vom fi conduşi de arbitri străini. Cel puţin nu mai există nicio suspiciune. Nu mai stăm să ne gândim înaintea meciului cum va arbitra, dacă va greşi, dacă are sau nu valoare pentru a conduce un meci cu miză".

Sursă: NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei