INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

65 de fani ai Barcelonei au fost arestaţi după violenţele iscate la celebrarea titlului

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 mai 2009 00:00

Autorităţile iberice au anunţat că 65 de persoane au fost reţinute de poliţie în urma incidentelor care au avut loc, sâmbătă noapte, între suporterii lui FC Barcelona şi forţele de ordine cu ocazia celebrării celui de-al 19-lea titlu din istoria grupării catalane, informează AFP.

Oamenii legii au anunţat printr-un comunicat că cei 65 de reţinuţi, printre care se află şi patru minori, se fac vinovaţi de distrugerea bunurilor publice şi de comportament violent.

Conform publicaţiilor spaniole peste 15.000 de oamenii s-au adunat sâmbătă seara în Plaza Catalunya pentru a sărbători câştigarea celui de-al 19-lea titlu din Primera Divison de către Barcelona.

Formaţia pregătită de Josep Guardiola a devenit sâmbătă noua campioană a Spaniei, după ce Real Madrid a pierdut meciul cu Villarreal, scor 2-3, din etapa a 36-a din Primera Division, şi a rămas la 8 puncte în spatele rivalei catalane, cu două etape înainte de final.

NewsIn

Citește și:
Dezastrul e complet! Ce adversari va întâlni România la următoarele trageri la sorți
Nationala

Aiuritor! Hagi s-a apucat să-i certe pe jurnaliști că „au uitat să-i propună un jucător” la lot: „Nu v-ați uitat cum joacă? L-ați omis, și voi greșiți”

Remarca absurdă a lui Hagi a stârnit un dialog aprins în studio: „În 105 ani, nimeni nu a făcut așa ceva”

Verdict! Cornel Dinu nu crede că Hagi are calități de selecționer și a remarcat un singur fotbalist câștigat de România

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (2)
 •  17 Mai 2009, 17:23

Cel mai frumos fotbal, Cea mai buna echipa, cei mai buni jucatori asta e FC Barcelona...Forza Barca..... Ar fi pacat sa nu castigi si Liga Campionilor...

suk_89
suk_89  •  17 Mai 2009, 15:05

cea mai frumoasa echipa din lume, forza barca

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close