FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - U CRAIOVA, VINERI, ORA 21:00, GSP TV ŞI GSP.RO

Fanii Stelei vor să transforme meciul cu Unirea Urziceni într-o sărbătoare anti-dinamovistă

Articol de - Publicat joi, 28 mai 2009 00:00

Fanii Stelei vor să meargă în număr cît mai mare la meciul cu Urziceni, din ultima etapă, pentru a trăi satisfacţia titlului furat de ialomiţeni rivalilor de la Dinamo

Fanii Stelei se pregătesc de petrecere în ultima etapă! Nu e vorba despre sărbătorirea unei performanţe a propriei echipe, aflate acum pe locul 7, ci despre posibilitatea ca Urziceniul să fure titlul lui Dinamo, marea rivală a celor din Ghencea.

Suporterii bucureşteni au de gînd să ia cu asalt stadionul "Valahorum", în ultima etapă, atunci cînd roş-albaştrii dau piept la Urziceni cu trupa lui MM şi Dan Petrescu.

"Pentru noi, cea mai mare satisfacţie e acum să ne bucurăm de campionatul pierdut de Dinamo şi cîştigat de Unirea. Asta nu înseamnă că vom fi, apoi, de acord cu fuziunea. Refuzăm din start această posibilitate, iar patronul, dacă a zis că ţine cont de părerile noastre, ar trebui să ne respecte decizia", a spus unul dintre liderii galeriei din Ghencea.

Steliştii vor încerca să obţină din partea clubului organizator un număr cît mai mare de bilete. "Încă nu s-a stabilit cîte vor primi", a zis ieri Narcis Răducan, director sportiv la Unirea.

Au vrut să vină şi cu Dinamo
Fanii din Ghencea şi-au manifestat dorinţa de a fi prezenţi la Urziceni şi la meciul jucat duminică, 1-0 cu Dinamo, ca să încurajeze echipa fostului manager din Ghencea, MM Stoica. Acesta a refuzat însă, de teama unor incidente între suporterii stelişti şi cei ai "cîinilor". "Voi ştiţi cît de mult însemnaţi pentru mine, dar e mai bine să nu veniţi, pentru a nu se inflama spiritele", le-a transmis MM.

2006 este anul în care steliştii au sărbătorit ultimul titlu de campioni cu favoriţii lor

Citește și:
Incredibil: internaționalul U21 rămâne liber după ce clubul s-a zgârcit la 500 de euro! + Dinamo a intrat pe fir
Superliga

Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Primul jucător îndepărtat de noul antrenor al lui Dinamo: „Nu face parte din proiect”

Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (20)
 •  28 Mai 2009, 18:48

CE MODA NOUA SA SARBATORESTI INFRANGERIILE PE TERENUL ADVERSAREI SI SA TERMINI PE LOCUL 7(8),ASTA NUMAI UNOR OI SI CIOBANI CU MINTEA INGUSTA LI SE POATE INTAMPLA ,DAR DE FAPT ATATA AVETI IN TARTACUTELE ALEA S.P.U.R.K.T.I.I.L.O.R :)

 •  28 Mai 2009, 16:55

://www.fcunirea.ro/forum/index.php HAI UNIREA URZICENI ! Hai baieti, nu va lasati, campionatul sa il luati ! HAI UNIREA! HAI UNIREA! OLE ! OLE ! OLE ! Nu va lasati impresionati de textele lui Iancu de Timisoara , Becali sau mai stiu eu cine urmareste sa va dezbine. Fiti uniti asa cum va spune si numele echipei din care faceti parte . HAI UNIREA! HAI UNIREA! OLE ! OLE ! OLE !

 •  28 Mai 2009, 16:13

ORICE DINAMO ACASA

Vezi toate comentariile (20)
Comentează