SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI

Turul României va avea 7 etape şi un prolog, urmând să fie parcurşi 1.119 kilometri

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2009 00:00

Cea de-a 46-a ediţie a Turului Ciclist al României, programat în perioada 6-13 iunie, va cuprinde şapte etape şi un prolog, iar în total vor fi parcurşi 1.119 kilometri şi va avea premii totale de aproximativ 35.000 de euro.

La competiţie vor participa 72 de ciclişti din Bulgaria, Grecia, Ucraina, Olanda, Ungaria, Italia, Germania, Turcia şi România. La conferinţa de prezentare a ediţiei a 46-a a fost prezent şi ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a care a spus despre competiţie:

"Va fi un tur de nota 10, deoarece este cea de-a 46-a ediţie, iar 4 plus 6 egal 10. Va fi un tur de nota 10 şi datorită implicării Ministerului Tineretului şi Sportului, cu care avem o foarte bună relaţie de colaborare, în ciuda crizei economice, care ne afectează pe toţi.

Prin implicarea noastră, dorim să-i încurajăm pe tineri să practice acest sport dificil, să se autodepăşească şi să reprezinte România în competiţiile internaţionale, aşa cum a facut-o Mircea Romaşcanu, triplu câştigător al Turului Ciclist".

Ministerul Tineretului şi Sportului a oferit organizatorilor Turului Ciclist al României suma de 150.000 de lei. Pe lângă această sumă, Federaţia a mai primit un cec în valoare de 160.000 de lei de la sponsorul BRD Group Societe Generale.

Turul României este de categoria 2.2 şi este înscris în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI). Competiţia este rezervată echipelor UCI continentale, echipelor naţionale, regionale şi de club, care trebuie să aibă în componenţă rutieri Under 23 şi clasificaţi Elite (minim 4, maxim 6).

Turul României va porni de la Constanţa şi va trece prin Brăila, Bacău, Botoşani, Suceava, Târgu Neamţ, Miercurea Ciuc, Sibiu şi se va încheia la Bâlea Lac.

Sursa: NewsIn

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor

Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!

Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid

Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (4)
 •  10 Iunie 2009, 10:02

pentru Andrei. Daca vrei sa afli mai multe despre Turul Romaniei, ed. 2009, cauta pe calendarul FRC-2009.

 •  10 Iunie 2009, 09:52

Intradevar ce Tur al Romaniei este acesta? In anii 50-60 se faceau tururi de cate 15-16 etape, dar era alt atasament si multa dragoste fata de sportul cu pedale.

 •  03 Iunie 2009, 16:37

unde gasesc mai multe detalii despre programul competitiei?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează