FOTBAL  »  Superliga  »  EXCLUSIV GSP / CAZUL PENESCU-CCA

"Lucrurile sînt clare la Prunea"

Articol de - Publicat miercuri, 10 iunie 2009 00:00

Procurorul şef al DNA Piteşti, Nistor Călin, continuă să vorbească despre ancheta din fotbal: implicarea conducerii FRF, situaţia arbitrului Lajos, percheziţiile efectuate la cei cercetaţi

- Domnule procuror Călin, cît adevăr există în folclorul tribunei că ancheta ţinteşte spre capul lui Mircea Sandu?
- Preşedintele FRF nu are calitate de învinuit sau inculpat şi nici nu e cercetat pînă în acest moment. E pură speculaţie.

"Sandu, nu ştiu ce mai îmi apare în anchetă"

- Parcă aţi apăsat un pic pe formula "pînă în acest moment"!
- Pentru că nu pot ştii ce-mi apare în anchetă în perioada următoare.

- V-a apărut Prunea, de exemplu. La prima audiere, l-aţi ţinut nouă ore. Uşor atipic!
- Dumnealui are în dosar o calitate pe care nu v-o pot dezvălui. În baza acesteia a fost invitat la audieri. Nu a stat însă în permanenţă cu procurorii. A avut atunci posibilitatea să şi plece două sau trei ceasuri, dar a preferat să rămînă în sala de aşteptare, fiindcă pregăteam o confruntare. Se impuneau a fi lămurite anumite chestiuni. Din punctul nostru de vedere, lucrurile sînt clare! Nu ştiu dacă e la fel şi din partea dînsului!

- Vor cădea şi capete mari: vîrful federaţiei, al ligii, conducerile cluburilor importante?
- E o persoană din conducerea FRF care e cercetată şi... (sună telefonul, după care revine) ...e cercetată şi punct.

"Nu-l cunosc pe Crăciunescu"

- Aţi lucrat ca procuror şi ca avocat la Rîmnicu Vîlcea. De aici şi legenda că Ion Crăciunescu, un contestatar al federaţiei, v-ar fi dat o mînă de ajutor în desfăşurarea anchetei.
- Nu-l cunosc nici eu, nici ceilalţi colegi din echipă. Singurul organ cu care am colaborat a fost Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă de la MI. Acolo lucrează nişte oameni serioşi, trecuţi prin experienţe deosebite, din partea cărora am avut deschidere totală.

- Cum comentaţi informaţia că arbitrul Tiberiu Lajos n-a împărtăşit soarta colegilor săi arestaţi pentru că ar fi fost mai maleabil la anchetă şi ar fi devenit disponibil pentru colaborare?

- N-a avut o atitudine mai flexibilă, dar poate au fost mai puţine probe în cazul dumnealui, nu? Dacă la nivel probatoriu sînt dificultăţi, nu mergi cu propunere de arestare preventivă. Asta a fost opţiunea de moment a procurorilor. Nu înseamnă că, într-un final, nu se va putea ajunge la aceeaşi măsură. Nu discutăm neapărat de Lajos, ci în general.

"Doar zece la sută din dosar e public"

- Cît de larg e cercul suspecţilor?

- Ce a devenit public e cam zece la sută din ce conţine dosarul! Iar din cei chemaţi pînă acum la DNA foarte puţini au calitatea de martor. Majoritatea sînt învinuiţi sau inculpaţi. Asta fiindcă nu ne bazăm foarte tare pe declaraţiile martorilor, care pot reveni asupra unor depoziţii iniţiale. Avem alte probe care nu pot fi combătute aşa uşor!

- Cum v-aţi explicat gestul pueril al lui Penescu de a scrie "şpagă Gheorghe Constantin" pe acel stick descoperit la biroul său?

- A fost un DVD, nu un stick, aşa cum greşit a preluat presa. E greu să justifici o astfel de acţiune a unui om. Noi avem o explicaţie a acelui gest, dar ţine de anchetă. Nu-l pot detalia.

Nistor Călin despre....

ce s-a găsit la percheziţii: "În unităţile centrale de computer, DVD-uri, stickuri, laptopuri, s-au descoperit deja lucruri care se coroborează perfect cu probele pe care deja le deţineam. Ne lipsea ceva care trebuia să închidă cercul, iar recent am şi primit aceste reconfirmări".

neorganizarea flagrantului la întîlnirea Făcăleaţă-Corpodean: "Dacă vrei să ai o imagine de ansamblu, trebuie să ai răbdare şi să aştepţi să prinzi cît mai multe persoane. Altfel, intervii şi rămîi cu doar doi sau trei oameni implicaţi. În seara anterioară întîlnirii eram însă pregătiţi pentru flagrant, însă banii nu s-au mai dat, pentru că rezultatul n-a fost cel scontat".

colaborarea cu DNA Bucureşti:
"Cu excepţia cîtorva persoane, nici structura de la Bucureşti n-a aflat decît după cîteva luni de declanşarea investigaţiilor! Sînt regulile normale de confidenţialitate".

efedrina găsită la Făcăleaţă: "Cunoaştem pentru ce era folosită, dar nu ştiu dacă vom putea şi proba acea utilizare"
"Vrem ca în scurt timp să finalizăm o primă parte a dosarului, mai ales cea legată de arestaţii preventiv. Vom continua însă apoi cercetările într-un dosar separat"

"Avem suficiente probe care să dovedească vinovăţia celor acuzaţi. Credeţi că ar fi dispus cineva arestarea lor dacă n-ar fi existat nişte probe şi indicii foarte concrete?"

"Nu vă pot spune dacă mai există printre suspecţi şi alţi şefi de club. Aş da naştere la speculaţii. «Care conducător? De la ce echipă?». E mai bine aşa pentru moment!"

10 persoane din România ştiau în septembrie 2008 că se va declanşa ancheta din fotbal: procurori de la DNA Piteşti şi Bucureşti, plus prima echipă operativă desemnată să lucreze la caz

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica

Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani

Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”

Comentarii (24)
 •  10 Iunie 2009, 13:35

perfect de acord cu ionut

 •  10 Iunie 2009, 11:43

Monitorizati din 2008 si nu apare decat Penascu???? Atat ?????? Cea mai corupta echipa din fotbal este F.C.Arges , de pe locul 11????? Deci pana acum 2-3 ani , cand a venit Penescu fotbalul nostru era curat?? Sau dupa venirea lui toti ceilalati s-au dat la o parte , s-au retras intimidati de marele BANDIT!!DE TOT RASUL!!!

 •  10 Iunie 2009, 11:38

Vedeti care este logica acestui ,,procuror,, Daca eu la telefon spun altuia ca-l platesc sa-l omoare pe Basescu si stabilim un loc unde sa-i dau banii dupa , sunt arestat si acuzat fara flagrant ca doar Basescu nu a fost omorat!! O chestiune minora , ei sunt siguri ca totul a fost serios , ca urmau sa se dea banii doar ca a aparut un detaliu :,,NU A MURIT BASESCU!!!,,Pai ba desteptilor , Basescu nu a murit , banii nu sau dat , nu a existat intalnirea, si atunci????

Vezi toate comentariile (24)
Comentează