SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL NAŢIONAL DE ESCALADĂ

Braşovenii au triumfat pe "terenul" pietrenilor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iunie 2009 00:00

Piatra Neamţ a stabilit în acest an, prin propria-i etapă de campionat naţional, învingătorii întrecerilor de escaladă pe perete artificial (bouldering), la categoria seniorilor. Ultima rundă a "Naţionalelor" celor mai valoroşi căţărători din centrele de specialitate ale ţării a dovedit un concurs animat şi spectaculos.

Claudiu Miu (Braşov) pornea drept principal favorit la obţinerea mult rîvnitului trofeu, dintre ceilalţi 24 de competitori. Tot el avea să-şi confirme acest statut, dar după o luptă echilibrată şi interesantă, dusă cu localnicul Gabriel Pavel.

Pietreanul a fost, de altfel, surpriza plăcută a calificărilor după ce a "rezolvat" patru dintre cele cinci trasee stabilite chiar de proprii colegi. Deşi s-au aflat în comisia de organizare, aceştia din urmă au ţinut să respecte întreg regulamentul şi n-au prezentat traseele de concurs decât în momentul startului competiţiei pentru fiecare căţărător.

Primul după etapa preliminară a "calificărilor", Gabriel Pavel a mai avut un adversar, în afară de traseul pe peretele orizontal: o viroză.

"E drept, m-a făcut să intru ultimul în concurs, dar m-am descurcat bine. Traseele au fost foarte bune pentru acest gen de concurs la vedere". Un factor important în propria realizare pentru Gabriel Pavel l-a reprezentat chiar faptul că a concurat "acasă".

Între cei mai valoroşi şapte sportivi din faza finală s-au mai aflat alţi doi reprezentanţi ai gazdelor de la "Freestyler." Paul Covalski şi Andrei Nuţu- Manea. Ieşean la origine, primul a acceptat să concureze pentru gazdele pietrene, pe care le-a lăudat pentru imaginaţia şi stilul inconfundabil în ideea de concurs.

"Concurenţii au avut la dispoziţie căte cinci minute pentru realizarea fiecîrui traseu în parte. Iar departajarea s-a făcut după cît de sus au ajuns pe respectivul traseu", a ţinut să menţioneze Oliver Batăr, preşedintele de la Freestyler şi organizator în competiţia de sâmbătă, la Piatra Neamţ.

Gabriel Pavel a ratat şansa cîştigării titlului naţional şi pentru faptul că nu participase la o etapă oficială din calendarul "Naţionalelor", la Timişoara.

În secţiunea feminină, dintre cele 6 concurente, tot Braşovul a terminat cu laurii de campion naţional. Isprava a fost reuşită de lidera după etapa calificărilor: Ana Maria Bogaciu. Reprezentanta de la Dinamo Braşov a fost întrecută la Piatra Neamţ de ieşeanca Amalia Mândru, dar braşoveanca a avut parte de o linie de
clasament mai bună la "general".

Fără premii în bani, etapa pietreană a "Naţionalelor" de escaladă (bouldering) a adus învingătrilor doar trofee şi diplome, oferite din partea preşedintelui federaţiei de specialitate, Bogdan Dudîu.

Citește și:
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Care e situația lui Filipe Coelho, după eșecul suferit de Universitatea Craiova la Erevan
Europa League
Care e situația lui Filipe Coelho, după eșecul suferit de Universitatea Craiova la Erevan
Eliminare DRAMATICĂ pentru Craiova! Ararat-Armenia a înscris golul decisiv în '90+8, la capătul unei faze HALUCINANTE
Europa League
Eliminare DRAMATICĂ pentru Craiova! Ararat-Armenia a înscris golul decisiv în '90+8, la capătul unei faze HALUCINANTE
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Comentarii (1)
 •  12 Ianuarie 2010, 14:05

Claudiu Miu, campionul national, e din Bucuresti si nu din Brasov.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează