FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CFR CLUJ - POLI TIMIŞOARA 3-0

Cifrele finalei Cupei: 300 de fani timişoreni reţinuţi, un jandarm în spital

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 iunie 2009 00:00

Jandarmeria din Târgu Jiu a reţinut, sâmbătă, aproximativ 300 de fani timişoreni, după incidentele pe care aceştia le-au provocat în timpul finalei Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara.

Suporterii timişoreni care au fost evacuaţi cu forţa din tribunele stadionului Municipal au fost îndreptaţi pe un stadion sintetic din spatele arenei, şi acolo forţele de ordine au reţinut aproape 300 dintre aceştia.

Fanii au fost duşi la dubele Jandarmeriei, apoi au fost conduşi către secţiile de poliţie unde vor fi amprentaţi şi identificaţi, urmând ca în urma analizei probelor video să fie luate măsuri împotriva lor.

Jandarmeria a anunţat azi că peste 230 de suporteri timişoreni au fost amendaţi în urma incidentelor pe care le-au provocat aseară în timpul finalei Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara, transmite corespondentul

Pe de altă parte, jadarmul care a fost lovit în momentul în care fanii timişoreni au fost evacuaţi a fost transportat la spital cu o mască de oxigen pe faţă şi cu gâtul imobilizat, pentru că a fost lovit destul de puternic.

sursa: NewsIn

Citește și:
Dinamo, mutare MAJORĂ a doua zi după victoria cu Rapid: plătește 500.000 de euro!
Superliga

MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”

„Un pariu pierdut pentru Dinamo” » Dincolo de victoria cu Rapid, legenda „câinilor” reclamă: „Nicio echipă profesionistă nu face așa ceva!”

Marcel Răducanu închide Școala de Fotbal de la Dortmund după 32 de ani: „Nu mai pot!”
Campionate
Marcel Răducanu închide Școala de Fotbal de la Dortmund după 32 de ani: „Nu mai pot!”
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Profit.ro
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!

Comentarii (34)
 •  14 Iunie 2009, 16:49

adio cupa la anu pt timisoara:))))))))) sa va retrogradeze..sper..si pe voi si pe dinamo..

sibiu_89
sibiu_89  •  14 Iunie 2009, 16:04

Intr-o tara normala, Dinamo si Timisoara ar trebui sa urmareasca la televizor cum evolueaza Craiova si Rapidul in cupele europene. Ar trebui suspendate din competitiile internationale, sa vezi ce le-ar pieri tuturor cheful sa mai faca chestii d-astea pe viitor. A nu se uita ca Platini era pe teren in 1985 pe Heysel...

 •  14 Iunie 2009, 15:38

Plin de fascisti in tzara asta . Sa fim impuscati sa fim dusi pe jos in Timisoara :) . Cata ciuda ca am fost primul oras liber din Romania . Liber inseamna ca nu mai erau comunisti ca armata fraternizase cu revolutia , securistii nu mai erau pe strazi , dupa ce pe 18 si 19 decembrie erau cu pusca-mitraliera in mana in centru . TOTUL SE INTAMPLA PE 20 DECEMBRIE. PE 20 DECEMBRIE NOI ERAM LIBERI , DUPA ZILE DE LUPTA , MORTI SI ZECI DE MII DE OAMENI PE STRAZI.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează