SPORTURI  »  RUGBY  »  RUGBY / INTERVIU

"Am ajuns jos de tot!"

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2009 00:00

Marius Tincu, talonerul "naţionalei", spune că România trebuie să se califice la Cupa Mondială pentru a nu pierde contactul cu elita

Campion în Franţa în acest sezon cu Perpignan, Marius Tincu s-a întors în echipa României după o pauză de doi ani cu prilejul IRB Nations Cup de la Bucureşti. Alături de Tincu, în echipa noastră au reapărut Socol, Cristian Petre, Cezar Popescu, Ovidiu Toniţa, Lucian Sîrbu, Iulian Dumitraş, Alexandru Manta şi Petru Bălan, care au refuzat să mai joace pentru România după Cupa Mondială din 2007.

- Marius, ce v-a făcut să vă răzgîndiţi? Ce a contat pentru rugbyştii care evoluează în Franţa să joace din nou pentru România?
- Să fim înţeleşi. Noi nu am refuzat să jucăm pentru România. E o onoare să evoluezi pentru ţara ta şi ar fi fost o nebunie să întoarcem spatele ţării. Numai că noi am pus nişte condiţii. Am vrut să avem un staff profesionist, să putem să progresăm. Am discutat cu vechea conducere a federaţiei, dar aceasta nu a ţinut cont de dorinţa jucătorilor.

- A fost totuşi un antrenor neozeelandez, nu era valoros Ellis Meachen?
- Cine a auzit de el în rugby? Nu neapărat dacă era neozeelandez trebuia să fie şi valoros. Rezultatele avute cu echipa României ne-au dat dreptate. Am ajuns să pierdem meciuri cu Rusia, Portugalia, Georgia, echipe în faţa cărora, normal, ar trebui să nu avem probleme.

- A contat şi faptul că s-a schimbat conducerea federaţiei?
- Într-o mică măsură. Acum avem cu cine vorbi. Alin Petrache a jucat cu noi, e dintre noi. A venit la noi şi ne-a spus clar. «Haideţi să facem ceva, trebuie să ridicăm rugbyul». România are un nucleu de doar 30-40 de jucători de valoare. Şi aşa am ajuns jos, jos de tot.

- În meciul cu Franţa A, de la IRB Nations Cup, aţi arătat multă determinare, aţi fost la un pas de victorie.
- Asta şi trebuie. Orice meci trebuie jucat la sacrificiu. Ritmul nu a fost unul foarte bun. E ca şi cum aş fi jucat în Franţa un meci cu o echipă de mijlocul clasamentului. Dar e un pas înainte. Am jucat colectiv, am revenit de la 17-0 şi în apărare am arătat spirit de luptă. Prin asta e cunoscută România.

- Crezi că România se poate califica la Mondiale?
- Sînt convins. Pentru asta jucăm. Trebuie să cîştigăm toate meciurile din Cupa Europeană a Naţiunilor. Va fi greu, dar nu imposibil.

"Nu am avut timp de sărbătorit!"
Marius Tincu şi Ovidiu Toniţa, componenţi ai "naţionalei" României, au cîştigat în acest sezon titlul în Franţa cu USA Perpignan. "A fost mare sărbătoare în oraş. Perpignan a cîştigat campionatul după o pauză de 54 de ani. Nu am avut însă timp să petrecem pentru că toţi jucătorii au plecat pe la loturile naţionale. Cînd ne vom întoarce, va ieşi mare bairam", a declarat Tincu.

"Am suferit cînd am văzut că România era învinsă de Portugalia sau Rusia. Acum trebuie să strîngem rîndurile şi să ne califcăm la Cupa Mondială din 2011"
Marius Tincu

36 de meciuri a jucat Marius Tincu pentru România, marcînd 14 eseuri

9 sezoane are în Franţa Marius Tincu, el evoluînd pentru FC Rouen, La Teste, Pau şi Perpignan

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga

Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate

Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto

După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis

OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (3)
 •  18 Iunie 2009, 21:18

Domnule Ursescu, cel de langa Tincu nu este Mavrodin nici daca ii facem operatie estetica. Este Manta. Poate modificati. Ca idee, Mavrodin nici nu a venit in Romania.

 •  18 Iunie 2009, 09:01

Multumim Tincule, pentru ca nu ai uitat de unde ai plecat!

 •  18 Iunie 2009, 02:23

Chiar daca am pierdut cu Franta A, mi-a placut nationala noastra, mai ales in a doua repriza. S-a vazut cat ne-au lipsit veteranii in CEN. Pacat ca nu mai vin din urma baieti ca ei. M-a entuziasmat jocul nationalei, dar nu mai cred in calificarea la CM...s-a irosit totul cu Rusia si Georgia...parca vad ca o sa mai pierdem cu rusii la ei acasa:-s...sper sa nu, totusi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează