FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rapid vrea titlul: "Singuri contra CFR"

Articol de GSP - Publicat luni, 12 noiembrie 2007 00:00

Mijlocasii centrali ai giulestenilor au explicat si care a fost atuul echipei lor contra lui Dinamo. "Am jucat si pentru antrenor. Asta ne-a dat forta", a zis Lazar.

Maldarasanu s-a legat si el tot de conflictul dintre Rednic si suporteri: "Antrenorul ne-a spus ca nu vrea sa luptam pentru el, ci numai pentru noi si Rapid. Acum sa inceteze ostilitatile, pentru ca am batut-o pe Dinamo in stefan cel Mare, iar meritul ii apartine domnului Rednic! De aceea merita sa fie aplaudat in Giulesti".

si Copos a vorbit despre atmosfera: "Cu lotul pe care il avem, Mircea va prinde locul 1 sau al doilea. E cel mai bun antrenor pentru Rapid, am incercat sa-i conving si pe fani, chiar daca m-am mai imbrincit cu ei".

"Am fost superiori azi. Echipa a jucat foarte bine, dar Cesinha, Boya si Lazar mi-au placut in mod deosebit"
George Copos

Mazilu revine la lot
Piturca a stabilit aseara lotul de 22 de jucatori, care se reuneste azi pentru "dubla" cu Bulgaria si Albania. Convocatii sint: Lobont, D. Coman - Ogararu, P. Marin, M. Constantin, Tamas, D. Goian, Chivu, st. Radu, Rat - Fl. Petre, Nicolita, Ov. Petre, Margaritescu, Trica, Codrea, Cocis - Dica, Mutu, Marica, D. Niculae si Mazilu, care revine la "nationala" dupa 9 luni. Selectionerul a vrut sa-l cheme si pe Sapunaru, dar rapidistul a ratat convocarea din cauza unei accidentari. Stelistii se vor prezenta in cantonament dupa restanta cu Pandurii. (Viorel Tudorache)

"Cu Moti nu pierdeam"
Accidentat saptamina trecuta, dupa ce i-a recidivat fisura la metatarsianul 5, fundasul Cosmin Moti a ratat derby-ul. "Necalificarea in Liga ne-a dus mult in spate, dar si lipsa lui Moti ne-a terminat. De fiecare data cind el nu a jucat am pierdut. Cu Rapid s-au facut doua greseli individuale, iar daca era Cosmin pe teren, nu se intimpla asa ceva. El si cu Radu stefan fac un cuplu puternic", a comentat presedinte executiv al "ciinilor", Cristi Borcea. Aseara s-a accidentat si Galliquio, peruanul lovindu-se la genunchi la faza din care a iesit golul de 0-2.

Au imitat maimute
Fanii dinamovisti de la tribuna a II-a l-au intimpinat pe Pierre Boya cu strigate care imitau maimutele. Camerunezul s-a oprit in fata suporterilor adversi si a dus un deget la gura, facindu-le semn sa inceteze. Fanii "ciinilor" au inceput sa rida si sa strige "Noi nu sintem rasisti!". O alta victima a fanilor lui Dinamo a fost Emil Dica. Mijlocasul a iesit de pe teren cu miinile ridicate, celebrind victoria, dar a nimerit intr-o ploaie de obiecte aruncate de suporterii din zona tunelului dinspre vestiare. O sticla l-a lovit chiar in fata pe fotbalistul Rapidului!

Citește și:
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”
Superliga
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează